Împreună cu Dacia Spring, Renault a dezvăluit zilele trecute și acest concept, care anunță următoarea generație Megane 100% electric.
Viitorul acestei compacte era, la un moment dat, destul de incert, însă lucrurile s-au limpezit relativ repede, atunci când cei din fruntea colosului francez au luat decizia firească, în ton cu tendințele actuale din industrie: virarea spre electric.
Așa se face că acum avem acest concept, denumit Renault Megane eVision, care anticipeză versiunea de serie și confirmă o serie de speculații despre care am relatat și noi, în ultima perioadă.
Așadar, viitorul Renault Megane va avea alură de SUV și se mută în zona electrică. Va fi construit pe platforma CMF-EV (Common Module Family-Electric Vehicles) a Alianței Renault Nissan, dezvoltată special pentru modelele full electrice și inaugurată recent, cu noul SUV Nissan Ariya.
Datorită arhitecturii de SUV, Megane eVision oferă spațiul interior tipic unui model de segment C, însă măsoară doar 4,21 metri lungime, cu 15 cm mai puțin decât actualul Megane. În schimb, este ușor supraponderal! Are cu 400 kg mai mult, cântărind nu mai puțin de 1.650 kg, diferența provenind, evident, de la bateria amplasată în planșeu.
Megane eVision anticipează noua identitate stilistică Renault, cu o serie de elemente preluate de la conceptul Morphoz. Printre detaliile care, probabil, se vor regăsi la viitoarele modele Renault de serie se numără noua semnătură luminoasă frontală, actualul ”C” fiind înlocuit cu un ”S” agular, în timp ce luminile din spate sunt orientate orizontal.