Elon Musk: Un model compact Tesla ar fi foarte potrivit pentru Europa
30.11.2020
        
Distribuie acest articol!   

Zilele trecute, în cadrul unui interviu, Elon Musk a vorbit despre un posibil nou model Tesla, special pentru Europa. În viziunea sa, acesta ar trebui să fie o compactă practică, genul de automobil foarte pe gustul europenilor.

În cadrul unei conferințe online pe tema acumulatorilor în Germania, Elon Musk a declarat: „Cred că este logic să facem un automobil compact, o berlină sau ceva asemănător”. El a vorbit și de posibilitatea de a crea un model mai mic dedicat Europei, unde se preferă în general vehiculele compacte, în detrimentul celor mari.

Această declarație ne reamintește că, atunci când a ajuns la Berlin, Musk s-a plâns că i-a fost aproape imposibil să-și parcheze Tesla Model X în oraș. O problemă căreia i-a găsit, iată, o soluție care va fi pe placul multora.

Nu este pentru prima dată când un CEO din industria auto vorbește de această problemă. Musk crede că un automobil mai mic, care se va plasa sub Model 3, ar avea „un sens” pe piața europeană, unde cererea este diferită de cea din SUA.

Compacta europeană de la Tesla ar putea fi disponibilă peste trei ani, la un preț estimat la 25.000 de dolari. Materializarea acestui proiect ar constitui un pas foarte important pentru Tesla, în atingerea obiectivului de a produce 20 de milioane de vehicule pe an.

Distribuie acest articol!