Nissan traversează o perioadă de criză, cu pierderi importante. Programul de redresare implică, printre altele, și reducerea semnificativă a prezenței pe piața europeană.
Nissan își va externaliza producția și comercializarea automobilelor sale în Europa, către Renault. Vastul program de redresare la nivel global presupune reducerea rețelei de distribuție în nu mai puțin de 30 de țări, în principal din Europa de Est. De asemenea, fabrica din Avila, Spania, va fi închisă și transformată în centru logistic.
Constructorul nipon a anunțat că își va concentra activitatea pe piețele din China, Statele Unite și Japonia. În primăvara anului trecut, Nissan a prezentat un plan de reducere a costurilor cu circa 2,5 miliarde de euro, până în martie 2023. Programul mai prevede reducerea gamei cu circa 20%, de la 69 la 55 de modele.
Planul de restructurare mai prevede închiderea unei fabrici din Indonezia, retragerea de pe piața sud-coreeană și renunțarea la marca low cost Datsun în Rusia.
Pierderile înregistrate de Nissan în exercițiul financiar 2019-2020 (încheiat la 31 martie) au fost de 5,3 miliarde de euro, în condițiile scăderii vânzărilor cu 15%. Pierderile operaționale, la rândul lor, s-au cifrat la circa 316 milioane de euro.
Nici pentru anul fiscal în curs situația nu este mai roză, pierderile din exploatare fiind previzionate la circa 2,69 miliarde de euro.