1,29 milioane de automobile Mercedes, rechemate în service
21.02.2021
        
Distribuie acest articol!   

O problemă identificată la sistemul de apel de urgență eCall determină constructorul german Mercedes-Benz să inițieze o masivă rechemare în service.

În caz de accident, platforma de apelare eCall, existentă pe automobilele Mercedes, nu poate comunica exact poziția automobilului în cauză. Aceasta este problema care a generat o masivă rechemare în service: 1,29 milioane de automobile vândute în Statele Unite.

Mercedes-Benz USA a anunțat că sunt vizate automobilele vândute după 2016. Conform agenției americane responsabilă cu securitate rutieră (NHTSA), este vorba de modelele Clasa A, B, C, E, G, S, CLA, GLA, GLB, GLC, GLE, GLS, SLC, GT, CLS și SL. Remedierea se face fie printr-un update în atelierele service autorizate, fie online pentru modelele care dispun de dotări de conectivitate.

Detectarea acestei probleme de geolocalizare a fost consemnată în toamna lui 2019 în Europa, când cei de la platforma Mercedes-Benz eCall au semnalat o eroare la un automobil. Mai apoi s-a constatat că numeroase modele Mercedes sunt afectate de această problemă. Deși pentru moment rechemarea vizează doar automobile vândute în SUA, nu este deocamdată exclusă o acțiune similară și pentru Europa.

Distribuie acest articol!