Gigantul chinez BYD a vândut prima flotă în România: 9 autobuze electrice, la Buzău
15.02.2021
        
Distribuie acest articol!   

Parcul auto al operatorului regional de transport Trans Bus, din Buzău, se va îmbogăți, în 2021, cu 9 autobuze electrice noi. Prin comunicatul de presă pe care îl redăm aici, New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, anunță că a câștigat licitația de livrare a 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă. Contractul prin care New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, a câștigat licitația, a fost semnat zilele acestea la sediul Primăriei din Buzău.

Investiția în autobuzele electrice este o consecință a unui program cu bani europeni, derulat de Ministerul Fondurilor Europene. Aproximativ 30 de milioane de lei vor costa cele 9 autobuze ECO și stațiile de încărcare aferente, dintre care 22 de milioane de lei sunt fonduri alocate de Uniunea Europeană.

Autobuzele electrice sunt fabricate de gigantul chinez BYD și au o capacitate maximă de 70 de locuri, dintre care 29 pe scaune. Autobuzele BYD dispun de toate facilitățile solicitate prin normele europene de transport. Modelul care a câștigat licitatia operează în mai multe țări din vestul Europei și din Statele Unite. Noile mijloace de transport și stațiile de încărcare vor fi livrate până la finalul anului.

In 2018, New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, a devenit importator al autobuzelor și vehiculelor electrice BYD pentru Romania. BYD este cel mai mare producător și vânzător de automobile electrice și autobuze din întreaga lume, cu peste 100.000 de vehicule electrice vândute anual.

Autobuzele electrice BYD sunt unice prin autonomia lor ridicată, capacitățile de încărcare AC, care se traduc în costuri reduse de infrastructură și de încărcare, garanția extinsă a bateriilor și a sistemelor, performanțele eficiente de regenerare / frânare și autobuzele moderne de calitate.

BYD a livrat peste 40.000 de autobuze electrice în întreaga lume, având o prezență europeană semnificativă, cu ambele instalații de producție în Ungaria și Franța, precum și cu multe autobuze în Italia, Anglia, Olanda, Israel și multe altele. Cu peste 220.000 de angajați, BYD se prezintă drept un pionier în parcursul către un ecosistem cu emisii zero, după o experiență de peste 20 de ani în domeniul cercetării, dezvoltării și al producției bateriilor, fapt ce se traduce prin cea mai mare capacitate de producție a bateriei de tip fier-fosfor.

Sursa: comunicat de presă Sixt Group România

Distribuie acest articol!