Toyota Aygo X Prologue anticipează: următoarea generație Aygo va avea un look de crossover
23.03.2021
        
Distribuie acest articol!   

Conceptul Aygo X Prologue anunță iminenta apariție a celei de-a treia generații a modelului supermini de la Toyota, Aygo. Semnalul dat de constructor, cu acest prototip foarte apropiat de versiunea finală, este clar: noua generație va adopta un look schimbat, mai agresiv, tipic unui crossover.

Aygo se numără printre vedetele segmentului A, care în ultima vreme este din ce în ce mai puțin atractiv pentru constructori. Și în timp ce unii abandonează această categorie acuzând marjele mult prea mici, Toyota nu renunță, ci dimpotrivă, vine cu un model complet nou, care ar trebui să ajungă pe piață până la începutul anului 2022.

Viitoarea generație Toyota Aygo folosește platforma tehnică TNGA-B, pe care o împarte cu alte două ”surate”: Yaris și Yaris Cross. Aceste trei modele vor trebui să acopere un total de 500.000 de unități Toyota, în Europa. Iată, așadar, secretul japonezilor, vizavi de rentabilitate în acest segment.

Acest show-car, desenat de specialiștii centrului european de design Toyota, aflat în Franța, adoptă un stil vesel, fun. Are însă și ceva din ADN-ul unui buggy, unui crossover. Rămâne de văzut dacă viitorul Aygo va fi ”în standard” un crossover sau vom avea două versiuni – una de bază și o declinare Cross, așa cum e Yaris.

Partea din spate păstrează alura cunoscută, cu grupurile optice orientate pe verticală, încadrând luneta. În schimb, s-a renunțat la stilul ”în X” de la partea frontală a actualei generații. Pentru moment, interiorul nu a fost dezvăluit.

Tot la capitolul design, trebuie remarcat decupajul angular al ușilor spate, care dă un caracter dinamic mașinii, atunci când este privită din profil. Rămâne de văzut, însă, cât de practic va fi accesul la locurile din spate, dacă această soluție va fi păstrată și la versiunea de serie a viitorului Aygo.

Vopsirea caroseriei în două tonuri contribuie foarte mult la aspectul spectaculos al micuței citadine, mai ales în privința posteriorului. Acolo unde parașocul și aripile vopsite în negru, împreună cu ”tăietura” caroseriei creează impresia unor umeri deasupra roților din spate și conferă un plus de robustețe.

Referitor la motorizări, Toyota a anunțat că nu va renunța la propulsia termică. Evident, tot din rațiuni economice! Astfel, prețul va rămâne la un nivel accesibil, ceea ce constituie un criteriu determinat în acest segment. Cei de la Toyota își argumentează decizia prin faptul că motorizarea convențională continuă să fie preferata clienților și așa va rămâne în acest segment, până în 2030.

Distribuie acest articol!