Greu încercată de pandemia Covid-19, industria auto se confruntă cu un nou coșmar: penuria de microporcesoare. Criza semiconductoarelor s-ar putea întinde până la toamnă, afectând toți producătorii de automobile prin întârzieri ale livrărilor și paralizarea liniilor de asamblare.
Cauza crizei constă în creșterea cererilor venite din domeniul tech (televizoare, console, smartphone-uri și computere), în paralel cu o subestimare a rapidității cu care și-a revenit domeniul auto pe marile piețe. Astfel, în urmă cu câteva luni, când constructorii au plasat comenzile la furnizori, nu au mizat pe cantități prea mari. Stocurile actuale de microprocesoare sunt insuficiente, ceea ce afectează deopotrivă producătorii de automobile și marii furnizori de componente care le livrează piese și subansamble ce conțin microcipuri.
Aceste mici componente electronice au devenit în ultimii ani esențiale în funcționarea automobilelor moderne. Se regăsesc, de pildă, în componența computerelor de bord, dar la fel de bine au rolul lor la diferite funcții de comandă și control – de la ABS și ESP până la geamuri, multimedia sau climatizare.
Încet dar sigur, criza afectează tot mai mulți furnizori de subansamble, iar la nivel de constructori, unde aprovizionarea se face pe principiul ”just in time”, practic nimeni nu poate ocoli această problemă. Rezultatul: dacă veți merge acum la un dealer auto, ca să comandați un automobil nou, aveți toate șansele să vi se comunice un termen de livrare descurajant, de ordinul lunilor.
Analiștii estimează că această criză a semiconductorilor, mai ales a microcontrolerelor, ar putea dura până în toamna anului 2021.