Hongqi L-Concept anticipează un viitor rival ”made in China” pentru Rolls-Royce
25.04.2021
        
Distribuie acest articol!   

Printre cele mai spectaculoase noutăți dezvăluite în cadrul ediției 2021 a Salonului Auto de la Shanghai, se numără acest concept extravagant, semnat de producătorul chinez Hongqi. Nu sunt puțini cei care văd deja în noul Hongqi L-Concept precursorul unui viitor rival ”made in China” pentru limuzinele Rolls-Royce.

Numeroși constructori chinezi de automobile se străduiesc, într-un fel sau altul, unii de o manieră mai inspirată, alții mai stângaci, să copieze luxul și rafinamentul etalat de automobilele occidentale de lux. De departe, însă, Hongqi (”steagul roșu”, tradus din chineză) o face cel mai bine.

Pentru majoritatea covârșitoare a europenilor, numele Hongqi nu spune nimic. În China, însă, este o referință în industria auto, fiin compania care a produs limuzina utilizată de președintele Mao Zedong. Înființată în 1958, compania a furnizat decenii la rând limuzinele oficialilor de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez, iar în prezent se concentrează pe nișa potentaților de generație nouă. Parte din FAW Group, unul din primii trei producători de automobile din China, Hongqi este cel mai vechi și mai elitist brand auto din această țară.

Giles Taylor, pe vremea când dădea direcția designului la Rolls-Royce

Marile ambiții de a concura numele grele din lumea ultra-luxului auto, au fost confirmate în 2018, când FAW Group l-a racolat pe Giles Taylor, nimeni altul decât fostul șef de design de la Rolls-Royce, oferindu-i poziția de “Global Vice President of Design and Chief Creative Officer”.

L-Concept oferă o serie de indicii referitoare la aspectul viitoarelor limuzine Hongqi. Are profilul unui sedan coupe, cu linia pavilionului plonjată pe spate și caroseria vopsită în două tonuri. Partea frontală este dominată de calandrul proeminent, cu nervuri verticale cromate și iluminat cu LED-uri.

Însă adevărata extravaganță se vede la interior, conceput pentru doar trei persoane. Accesul se face pe portierele cu deschidere în sens opus, la fel ca la Rolls-Royce. Surprinde absența scaunului pentru pasagerul din dreapta șoferului. Această soluție permite înclinarea și culisarea scaunului din dreapta spate pe axa longitudinală și oferă spațiu îndestulător pentru picioare.

Luxul interior este completat de pielea în două nuanțe, iluminatul ambiental cu LED și lemnul folosit la finisaje, pentru anumite suprafețe. Designerii nu s-au zgărcit la capitolul imaginație, cea mai insolită idee fiind… amplasarea unui candelabru, suspendat în zona scaunelor din spate.

Hongqi L-Concept surprinde și prin absența volanului, ceea ce se constituie într-un indiciu important referitor la tehnologia de condus, 100% autonomă. Râmâne de văzut câte din toate aceste idei se vor regăsi pe viitoarea limuzină de serie, despre care presa din China susține că își va face debutul până în anul 2023.

Distribuie acest articol!