Recent, Audi și-a anunțat decizia de a participa la rally-raidul Dakar, cu intenția declarată de a se impune în celebra competiție off-road cu un vehicul electrificat.
La o jumătate de an distanță de la acest anunț oficial, Audi Sport a revenit astăzi cu un nou comunicat pe această temă, pentru a-și face cunoscute echipajele cu care va lua startul, în ianuarie, la Dakar 2022.
Audi joacă tare și în această privință, anunțând un adevărat ”Dream Team”! Cele trei echipaje Audi de uzină vor fi formate din Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Suedia), Stéphane Peterhansel – Edouard Boulanger (Franța) și Carlos Sainz – Lucas Cruz (Spania).
Campion mondial la raliuri și învingător la Dakar, veteranul Carlos Sainz este unul dintre cei mai apreciați piloți de raliuri la nivel mondial. Legătura sa cu Grupul Volkswagen este una cu tradiție, spaniolul reușind să câștige Dakarul, în trecut, la volanul unui Touareg.
Francezul Stéphane Peterhansel este o legendă vie, fiind cel mai prolific câștigător al Dakarului, cu un record de 14 victorii la general, opt la categoria auto și șase la moto. Ultima reușită s-a consemnat chiar anul acesta, sub culorile Mini.
La rândul său, Mattias Ekström a concurat foarte mult sub culorile Audi, în special în campionatul german de turisme (DTM), unde a fost campion în 2004 și 2007. Suedezul este un pilot extrem de versatil, cu participări în Mondialul de raliuri, la rallycross, în NASCAR și Australian Supercars. După ce și-a făcut debutul la Dakar, anul acesta, Ekström participă acum în noua serie off-road Extreme E, pentru un alt brad premium din grupul Volkswagen, Cupra.