BMW intenționează să investească peste 30 de miliarde de euro în tehnologii inovatoare până în 2025, pe partea de conectivitate, baterii solid state, pile de combustie și conducere autonomă. Pentru cei interesați de viitorul pe termen scurt și mediu al unuia dintre cele mai apreciați constructori germani de automobile, BMW, acest material trece în revistă noutățile din gamă, precum și strategia de dezvoltare.
Oferta electrică este completată anul acesta cu SUV iX și limuzina i4, însă lansarea, în 2022, a marelui SUV coupe BMW X8 și a viitorului BMW M3 Touring, demonstrează că modelele termice au încă un viitor, cel puțin pe termen mediu. În timp ce modelele electrice vor înregistra un salt considerabil începând cu 2025, prin adoptarea unei noi platforme dedicate, cele cu motor termic nu vor fi neglijate, deoarece cererea va rămâne puternică, iar hibridizarea le va permite să se încadreze în normele de poluare.
BMW va investi foarte mult în electromobilitate, în anii următori. Este vizată o creștere cu 50% a vânzărilor de vehicule electrice până în 2025, iar în 2030 volumul acestora va reprezenta jumătate din totalul livrărilor, iar în acest sens va fi implicat întregul grup. Dacă BMW își va extinde gama prin adăugarea de modele electrice, marca Mini va fi complet electrică din 2030, un Mini Countryman în versiune BEV (cu acumulatori) fiind deja în pregătire.
Pentru dezvoltarea unei game electrice reale, BMW pregătește o nouă platformă, numită Neue Klasse. Este o bază tehnică rezervată automobilelor cu acumulatori care să aibă o autonomie semnificativă și, de asemenea, costuri de producție echivalente cu cele ale unui model cu motor termic. Platforma va fi inaugurată în 2025, însă până atunci constructorul va lansa SUV-ul BMW iX3, marele crossover BMW iX și limuzina BMW i4.
De remarcat și faptul că, pe măsură ce noi modele electrice sunt lansate, altele părăsesc scena. După BMW i8, retras recent, nici micul BMW i3 nu va mai fi reînnoit, constructorul german lăsând pe umerii brandului Mini gestionarea ofertei de automobile electrice urbane.
BMW își continuă cercetările privind pila de combustie și lansează în același timp dezvoltarea celei de-a șasea generații de acumulatori, bateriile solid state. De asemenea, a investit recent în compania Solid Power, un producător de top de baterii solid state pentru vehicule electrice. Prin noua soluție tehnică, BMW dorește să crească densitatea energetică a celulelor care alcătuiesc acumulatorul, concomitent cu reducerea costurilor de producție și utilizare a materialelor. Bateriile solid state ar trebui să echipeze cel puțin un prototip, înainte de 2025.
Cum spuneam, BMW nu vrea să renunțe la motorul termic, având în vedere că cererea rămâne puternică. Însă producția de motoare termice nu se va mai realiza în Germania, lăsând compania austriacă Steyr și firma engleză Adams Hall să se ocupe de dezvoltarea acestora.
Este evident că modelele termice vor fi hibridizate și vor avea echivalentul lor electric. Astfel, BMW X1, BMW Seria 5 și 7 vor avea fiecare atât versiune electrică, cât și hibrid.
Pentru 2022 este prevăzut noul SUV de dimensiuni mari BMW X8. De asemenea, BMW M3 cu caroserie break (Touring) este și el în pregătire. Vor fi reînnoite familiile de modele BMW Seria 2 Active Tourer, BMW Seria 2 Coupe și Cabriolet, BMW Seria 7 (concurentul tradițional pentru Mercedes Clasa S), BMW Seria 5 (sedan și break) și, desigur, SUV-urile X1, X2, X3 și X4.
Pentru toate modelele, accentul la interior va fi pus pe inovație, cu un sistem multimedia de generația a opta și ecrane din ce în ce mai mari. Noul SUV BMW iX inaugurează anul acesta noul BMW Curved Display. Ecranul tactil care poate ajunge până la 14,8 inch (37,8 cm) diagonală este ușor curbat spre șofer și dotat cu numeroasele comenzi și funcții de infotainment. Un al doilea ecran de 12,3 inch, aflat în spatele volanului, este folosit ca instrumentar de bord. Pe măsură ce butoanele pentru climatizare dispar, BMW vine cu un control inteligent al temperaturii și comenzi vocale sofisticate. Astfel, indicând că avem picioarele sau zona capului rece, sistemului de încălzire va înțelege să crească fluxul de aer cald pentru aceste zone.
Sistemul IDrive de generația a opta va păstra butonul rotativ dintre scaune, însă va fi folosit doar ocazional. Un asistent virtual vă răspunde la fiecare dorință care va fi exprimată prin intermediul unei comenzi vocale sau al unui gest. De asemenea, deblocarea și pornirea vehiculului se poate face cu ajutorul smartphone-ul (BMW Digital Key Plus), iar un GPS inteligent (BMW Maps), va face posibilă anticiparea următoarelor destinații, pe baza obiceiurilor de călătorie.
Actualizarea de la distanță a sistemului de operare (BMW OS 8) și modul de conducere personalizat (My Modes) vor face, de asemenea, parte din meniul viitoarelor modele BMW. Astfel, sistemul Great Entrance Moments va permite pornirea treptată a farurilor, reglarea scaunelor și activarea încălzirii volanului, chiar înainte de a vă așeza în mașină.
Arhitectura software va fi completată și de activarea anumitor opțiuni după livrarea mașinii. Acestea vor putea fi activate prin download, cu plată, pentru a adapta funcțiile vehiculului în concordanță cu evoluția reglementărilor în vigoare, mai ales în cazul conducerii semi-autonome.
Nu în ultimul rând, designul BMW ar trebui să evolueze în următorii ani. Pentru a obține cele mai aerodinamice forme, BMW ar putea reduce suprafața frontală a automobilelor sale, renunțând la controversatul calandru masiv. Noul limbaj vizual ar putea inaugura viitoarea generație de modele BMW din 2025, o dată cu lansarea noii platforme electrice.