BMW testează, pe șoselele europene, propulsia pe bază de hidrogen
19.06.2021
        
Distribuie acest articol!   

BMW Group a anunțat oficial că începe să testeze automobile cu un sistem de propulsie cu pile de combustie cu hidrogen într-o configuraţie apropiată de serie, în condiţii de zi cu zi, pe drumurile europene. BMW i Hydrogen NEXT este un automobil complet electric care foloseşte hidrogenul drept combustibil, transformându-l în electricitate printr-un sistem cu pile de combustie.

Programul de testare lansat recent deschide calea pentru ca BMW Group să prezinte un model de serie mică, cu această tehnologie de propulsie, dezvoltat pe baza modelului BMW X5, spre sfârşitul anului 2022. Testarea în regim real va oferi experienţă practică în utilizarea acestei tehnologii de propulsie.

Tehnologia cu pile de combustie cu hidrogen are potenţialul pe termen lung de a completa motoarele termice, sistemele plug-in hybrid şi automobilele electrice cu baterie. Ar putea deveni o alternativă atractivă la sistemele de propulsie electrice cu baterii – în special pentru clienţii care nu au propriul acces la infrastructura de încărcare electrică sau care circulă frecvent pe distanţe mari.

La fel ca rezervorul de combustibil al unui model convenţional cu motor termic, rezervorul de hidrogen al BMW i Hydrogen NEXT poate fi umplut în decurs de trei până la patru minute cu un combustibil care asigură o autonomie de câteva sute de kilometri în toate condiţiile meteorologice.

Un element central al testelor rutiere cu BMW i Hydrogen NEXT, acum în desfăşurare, este reglajul fin al software-ului care controlează toate funcţiile de condus şi funcţionare. Anterior, sistemul de pile de combustie, rezervoarele de hidrogen, bateria tampon de performanţă şi unitatea centrală de control al automobilului au fost testate individual şi împreună în sute de verificări efectuate pe bancurile de testare. Această testare funcţională este urmată acum de testarea pe şosele.

BMW i Hydrogen NEXT foloseşte pile de combustie din cooperarea cu Toyota Motor Corporation pentru dezvoltarea produsului. Celulele individuale provin de la Toyota, în timp ce stiva de pile de combustie şi sistemul de propulsie complet sunt dezvoltări originale ale BMW Group.

Sistemul de propulsie complet al BMW i Hydrogen NEXT combină tehnologia cu pile de combustie cu hidrogen cu tehnologia BMW eDrive din generaţia a cincea – care poate fi experimentată deja la BMW iX3 şi în curând la BMW iX şi BMW i4. Energia electrică este generată în pila de combustie ca rezultat al unei reacţii chimice între hidrogenul transportat de automobil şi oxigenul din aer. Aceasta oferă o putere electrică de 125 kW/170 CP. Un convertor electric, situat sub pila de combustie, îşi ajustează tensiunea la cea a motorului electric, care antrenează BMW i Hydrogen NEXT.

De asemenea, energia stocată într-o baterie tampon de performanţă este utilizată pentru manevre de acceleraţie dinamică şi acceleraţii scurte pentru depăşiri. Prin urmare, sistemul oferă o putere de 275 kW/374 CP, care corespunde exact celei mai puternice motorizări pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, utilizată în prezent la modelele BMW.

Energia stocată în bateria tampon de performanţă este generată eficient în timpul condusului prin producerea energiei în fazele de ”coasting” şi frânare. Hidrogenul necesar pentru alimentarea pilei de combustie este stocat în două rezervoare de 700 bar, din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP), care împreună conţin şase kilograme de hidrogen. Reacţia controlată cu oxigenul în pila de combustie produce electricitate şi vapori de apă, ca produs rezidual.

Sursa: comunicat de presă BMW Group România

Distribuie acest articol!