Acesta este primul Opel din era PSA: a șasea generație a modelului compact Astra
14.07.2021
        
Distribuie acest articol!   

Opel Astra a ajuns la cea de-a șasea generație, ocazie cu care totul s-a schimbat la acest model, de la design la platformă tehnică și motoare. O transformare benefică, ce poate readuce Astra în prim-planul segmentului compact din Europa.

În fapt, toate aceste schimbări reflectă ieșirea constructorului de la Russelsheim de sub tutela vechiului proprietar american, General Motors. Astfel, Astra este primul model pe care Opel îl lansează în noua eră PSA.

Noua generație a fost dezvoltată pe baza unuia dintre principiile președintelui PSA și  Stellantis, Carlos Tavares, cel al modelelor surori. Prin urmare, cei care au conceptul noul model compact nu au plecat tocmai de la zero, chiar dacă vorbim despre o generație complet schimbată. De fapt, ei au preluat o structură tehnică existentă, cea pe care Grupul PSA a creat-o pentru noul Peugeot 308.

Însă, spre deosebire de Peugeot 308, Astra are un alt stil, menit să cucerească clienții care apreciază clasicismul tipic german. Afișează noul limbaj de design al mărcii, inagurat anul trecut, la noua generație Mokka.

Dimensiunile nu s-au modificat spectaculos, Astra fiind oricum unul dintre cele mai mari modele din clasa compactă. Lungimea a rămas nemodificată, de 4,37 metri. Ampatamentul a câștigat doar 13 mm (2,675 metri), astfel că spațiul interior nu a suferit nici el modificări. Portbagajul are un volum de 422 litri.

Stiliștii de la Opel au reușit să diferențieze vizual acest model de omologul său de la Peugeot prin ”mascarea” elementelor commune și crearea unei persoanlități distincte. Partea frontală afișează noua grilă Vizor, care formează un corp comun cu grupurile optice.

Apropo de faruri, noua generație de faruri LED Matrix, mult îmbunătățită, se numește ”Intelli-Lux LED Pixel Light”. Fiecare far dispune de 84 de diode independente, care permit adaptarea fascicului luminous la condițiile de drum.

Privită din profil, noua Astra se  remarcă prin montantul C puternic înclinat, pentru un plus de dinamism. Efectul este accentuat de pavilionul înclinat spre spate și prelungit cu un eleron. Reține atenția și designul rafinat al lămpilor spate.

În imaginile oficiale de lansare, noua Astra este prezentată în două culori, o combinație de galben, culoarea reprezentativă a mărcii, cu negru, folosit la pavilion, suprafețe vitrate și diverse detalii de design, pentru a crea un contrast cât mai puternic.

Rezultatele muncii celor de la PSA se văd foarte bine și la interior, unde s-a produs o mică revoluție. De multă vreme nu a mai avut Opel un model cu planșă de bord atât de modernă și un interior cu o ambianță atât de primitoare!

Bordul dispune de ansamblul Pure Panel, format din două ecrane cu diagonala de 10 inchi, unul pentru instrumentarul plasat în stil clasic, în spatele volanului, iar celălalt în continuare, la dreapta, pentru infotainment.

În privința dotărilor, lista este deschisă de sistemul de condus semiautonom Intelli-Drive, care combină tempomatul adaptiv (cu funcție Stop & Go la transmisia automată) cu păstrarea benzii, și este continuată cu sistemul de monitorizare a ughiului mort, recunoașterea panourilor rutiere, alerta pentru traficul din spate, head-up display și camerele video cu vizualizare 360 de grade.

A șasea generație Astra va fi prima electrificată, ca hibrid plug-in. Vor exista două versiuni de putere, de 180 și 225 CP. Bateria de 12,4 kWh asigură o autonomie electrică WLTP în ciclu mixt de până la 60 km. Cât despre motorizarea termică, oferta include atât versiuni pe benzină, cât și diesel, dar cu puteri limitate între 110 și 130 CP.

Opel a confirmat deja lansarea unei versiuni break. Comenzile pentru noua generație Astra se vor deschide la toamnă, primele livrări fiind prevăzute pentru începutul anului 2022.

Distribuie acest articol!