BMW a pregătit o adevărată demonstrație de forță pe propriul teren, cu ocazia IAA Mobility 2021
30.08.2021
        
Distribuie acest articol!   

Celebrul salon auto IAA va avea, începând din acest an, nu doar o gazdă nouă – s-a mutat de la Frankfurt le Main la München – ci și un concept inedit. Cel mai mare eveniment expozițional auto din Europa și primul salon auto organizat de la declanșarea pandemiei are un concept nou, fiind mai degrabă un festival al mobilității.

O spune și numele: IAA Mobility. Iar printre expozanți sunt tot mai numeroși cei care vin din alte zone de mobilitate decât industria auto. În ceea ce îi privește pe constructorii de automobile, aceștia se străduiesc să țină pasul cu noile tendințe, pritntr-o participare cât mai activă și diversificată. Un exemplu elocvent în acest sens este BMW, care și-a prezentat recent programul IAA Mobility 2021.

Pentru BMW, mutarea IAA la München vine ca o mănușă, având în vedere că acesta este oraşul care găzduieşte şi sediul companiei. Mai mult, fiind și pentru prima oară în istorie când cel mai mare eveniment auto din Germania se desfășoară aici, constructorul bavarez și-a pregătit o prezență cât mai pregnantă.

Astfel, BMW Group a conceput o serie de activităţi şi proiecte în oraş, dincolo de prezenţa din cadrul expoziţiei şi pavilionului organizat în centrul oraşului. BMW Welt, cel mai vizitat obiectiv turistic al Landului Bavaria, se reorganizează pentru eveniment.

Ateliere, cercetări ample, un live talk digital şi activităţi pentru întreaga familie axate pe dezvoltare durabilă, economie circulară, mobilitate electrică şi micromobilitate – BMW Welt oferă un program variat şi inspiraţional ca parte a IAA Mobility 2021. În perioada 6-12 septembrie, vizitatorii expoziţiei, rezidenţii din München şi oricine este interesat pot experimenta mobilitatea de mâine în şi în jurul BMW Welt şi se pot implica în diverse activităţi.

Vor fi organizate ateliere zilnice şi sesiuni Genius despre electromobilitate, economia circulară şi dezvoltare durabilă în BMW Group. Acestoria li se va adăuga un live talk digital de la Future Forum by BMW Welt despre economia circulară, pe 9 septembrie.

Publicul este invitat să încerce concepte inovatoare de micromobilitate, pe circuite de testare. Programul este completat de un punct culminant cinematografic special şi o serie de tururi ghidate.

Sursa: BMW Group România

Distribuie acest articol!