Faceți cunoștință cu Dacia Jogger, noul model familial cu 7 locuri!
03.09.2021
        
Distribuie acest articol!   

Dacia a dat publicității, astăzi, primele informații și imagini cu noul său model familial, Jogger. Este vorba de versiunea alungită, ce poate integra un al treilea rând de scaune (7 locuri), a noii generații Logan și Sandero.

Jogger înlocuiește în gamă mai multe modele Dacia. Este vorba, în primul rând, de break-ul Logan MCV, dar și de la Lodgy și Dokker. În comunicatul de presă, constructorul vorbește despre noul model ca despre ”automobilul familial cu 7 locuri, reinventat”.

Dacia Jogger atacă în forță segmentul C și va fi disponibilă în versiuni cu 5 sau 7 locuri. Va fi al patrulea pilon din noua gamă de modele Dacia, după Spring, Sandero și Duster. Apropo de noutăți, alte două modele noi vor completa oferta Dacia, până în 2025.

Jogger se vrea o mașină versatilă, cu tot ce e mai bun din categoria sa: lungimea unui break (4,55 metri), spațiul unui monovolum și aspectul unui SUV. Numele sugerează energie pozitivă, activitate în aer liber, un stil de viață activă.

La momentul lansării vor fi disponibile doar două motorizări: noul TCe de 1,0 litru în 3 cilindri, benzină, de 110 CP și 200 Nm și ECO-G 100 de 100 CP, benzină și GPL. Gama va fi completată în 2023 cu o motorizare hibrid (motor termic de 1,6 litri pe benzină și două motoare electrice, cu frânare regenerativă și baterie de 1,2 kWh), care va face din Jogger cel mai ieftin hibrid cu 7 locuri de pe piață.

Portbagajul are un volum imens, ce poate ajunge până la 1.819 litri. Pe lista dotărilor practice se regăsesc barele de amarare modulare, ce pot susține o greutate de până la 80 kg, precum și o serie de spații de depozitare în habitaclu.

Jogger are faruri LED, sistem de infotainment cu Media Display și Media Nav (cu ecran tactil central cu diagonala de 8 inch), compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto, Emergency Brake Assist, Blind Spot Warning și Park Assist.

Comenzile se deschis în noiembrie, iar primele livrări la dealeri sunt programate pentru februarie 2022.

Distribuie acest articol!