Renault: 500.000 de vânzări pierdute din cauza crizei de semiconductori
29.10.2021
        
Distribuie acest articol!   

Penuria de semiconductori este deja un fenomen generalizat în industria auto și afectează puternic cifrele de vânzări ale anului 2021, iar Renault nu avea cum să facă excepție. Grupul francez s-a văzut nevoit să își revizuiască recent, în scădere, previziunile la vânzări pentru anul în curs.

La începutul crizei, Renault estima o scădere a vânzărilor în 2021 cu circa 220.000 de unități. O cifră care se dovedește acum mult prea optimistă, compania fiind nevoită să accepte o pierdere la vânzări de circa 500.000 de unități.

Motivul principal al acestei nedorite creșteri îl constituie noul val Covid-19 înregistrat în Malaezia, unul dintre liderii mondiali în privința producției de semiconductori.

Criza nu are un impact major asupra marjei operaționale anuale, care se menține la nivelul înregistrat în primul semestru, de 2,8%, conform directorului financiar Clotilde Delbos. Performanța se explică prin măsurile luate deja pentru limitarea costurilor, în cadrul unui program care are drept țintă economii de două miliarde de euro.

Oricum, Renault înregistrează o evoluție bună a vânzărilor. Printre modelele de succes se numără noul SUV coupe Arkana, care de la lansarea din martie a înregistrat deja 41.000 de comenzi. O cifră peste așteptările celor de la Renault, mai ales că 56% dintre comenzi sunt pentru versiuni hibrid, cu prețuri peste medie, ceea ce contribuie la realizarea unei marje consistente.

Și micul model electric low cost Dacia Spring a avut un debut cu dreptul, cu peste 30.000 de comenzi. În schimb Renault Zoe, liderul pieței europene de automobile 100% electrice, se află în dificultate: vânzările au scăzut cu 26% comparativ cu anul trecut, stabilizându-se în jurul cifrei de 47.000 de unități în trimestrul al treilea.

Distribuie acest articol!