Hyundai continuă să dezvolte propulsia pe hidrogen
13.01.2022
        
Distribuie acest articol!   

La fel ca Toyota, Hyundai continuă să fie interesat de hidrogen și are ca obiectiv pe termen lung să facă această tehnologie accesibilă, astfel încât dependența de combustibilii fosili să fie redusă.

Hyundai și-a închis recent departamentul de dezvoltare a motoarelor termice, pentru a se concentra pe vehicule 100% electrice. Pe de altă parte, producătorul sud-coreean și-a confirmat disponibilitatea de a dezvolta vehicule cu pile de combustie.

Pentru a contrazice zvonurile despre o posibilă oprire a programului de dezvoltare a propulsiei pe hidrogen, un purtător de cuvânt Hyundai a confirmat în principalul cotidian coreean de business, Maeil Kyongje, că planul „Hydrogen Vision 2040”, prezentat recent, este cât se poate de relevant.

Hyundai a comercializat deja mai multe modele pe hidrogen, precum SUV-urile ix35 Fuel Cell și Nexo, precum și camionul Xcient Fuel Cell, și vrea să meargă și mai departe.

Producătorul coreean și-a propus ca în următorii ani să democratizeze această energie alternativă, pentru a reduce dependența de combustibilii fosili și pentru a oferi un concurent puternic modelelor 100% electrice cu acumulator (BEV).

Pentru a face acest lucru, Hyundai lucrează la o a treia generație de pile de combustie de mare putere, alimentate cu hidrogen, care va fi folosită pe viitoarele modele ale mărcii. Vor fi disponibile două versiuni, de 100 kW (136 CP) și 200 kW (272 CP), și ar trebui să contribuie la reducerea prețului acestei tehnologii cu 50%.

Hyundai lucrează, de asemenea, la înființarea unei infrastructuri de alimentare cu hidrogen, precum și la soluții alternative, cum ar fi realimentarea camioanelor, care să permită reîncărcarea simultană cu hidrogen a 25 de vehicule.

Un prototip „H Moving Station” a fost prezentat recent, alături de conceptul Hyundai Vision FK, care anticipează o mașină de curse dotată cu pile de hidrogen.

Distribuie acest articol!