Pentru gigantul Volkswagen, profiturile realizate în Statele Unite, în 2021, sunt excelente. Constructorul german continuă să depășească efectele scandalului Dieselgate, declanșat în 2015 și care a afectat destul de mult imaginea companiei.
Cererea în ascensiune pentru modelele electrice ar putea, totuși, să schimbe situația, determinând grupul să anunțe o investiție de 6,4 miliarde de euro doar pentru piața nord-americană.
Pentru Grupul Volkswagen, profiturile realizate acum în Statele Unite vin după ani dificili și pot ajuta la relansarea mărcii pe teritoriul nord american. Speranțele revin, așadar, la Volkswagen, a cărui creștere depinde inevitabil de reultatele înregistrate în Europa, China și Statele Unite, trei piețe cu așteptări adesea foarte diferite.
Grevat de afacerea Dieselgate, Volkswagen a avut în ultimii ani mari dificultăți pe piața nord-americană, în ceea ce privește imaginea sa. Practic, încrederea clienților în marcă ajunsese la cel mai scăzut nivel.
Dar Volkswagen și-a gestionat problemele cu multă răbdare și pare că acum se situează pe un trend ascendent, mai ales cu modelele sale electrice. Cele mai mari așteptări sunt legate acum de noul ID. Buzz.
Lansat recent, acest model electric este o reinterpretare modernă a celebrelor monovolume Volkswagen Microbus. În Statele Unite, legendarul Combi este inevitabil legat de cea mai glorioasă perioadă a lui Volkswagen pe această piață.
Pentru a profita de acest impuls pozitiv, Volkswagen a anunțat investiția de 6,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea vehiculelor electrice în America de Nord. Pe lângă producția locală a lui ID. Buzz, constructorul mizează pe lansarea a altor modele electrice, în următorii ani.
Grupul german și-a propus să atragă și să convingă clienții americani să investească într-una dintre mărcile sale – Volkswagen, desigur, dar și Audi sau Porsche. Obiectivul anunțat este atingerea unei cote de piață de 10% până în 2030. O mare provocare!