Recent, în cadrul anunțării rezultatelor anuale, Skoda a prezentat o imagine teaser a unui viitor SUV, care va fi dezvăluit spre sfârșitul anului 2022.
Skoda a intrat relativ târziu în segmentul SUV-urilor, în 2016 cu Kodiaq. De atunci însă numărul SUV-urilor din gama constructorului ceh s-a mărit.
Oferta ar trebui să se extindă și mai mult până la sfârșitul anului, odată cu sosirea unui nou SUV. Noutatea, anunțată printr-o primă imagine teaser, va avea un design denumit „Modern Solid”.
Silueta pare una angulară, cu linii destul de ascuțite. Designul acestui model ar trebui să ne ofere o imagine referitoare și la cea de-a doua generație Kodiaq, care ar trebui să fie lansată în următorii doi-trei ani.
Cu certitudine va fi un model 100% electric, unul dintre cele trei pe care Skoda le-a anunțat până în 2030. Reamintim, este vorba de trei modele electrice, mai ieftine și mai mici decât Enyaq.
Noul SUV se va baza pe platforma deja cunoscută în cadrul Grupului Volkswagen, arhitectura modulară dedicată modelelor electrice, MEB, inaugurată pe Volkswagen ID.3.
Prim urmare, vom vedea aceiași acumulatori ca la ID.3, cu capacități cuprinse între 45 și 77 kWh pentru o autonomie care poate varia între 350 și 500 km, în funcție de versiune. Puterea va fi între 150 și 200 CP.
Ar trebui să fie mai ieftin decât Enyaq, estimările pentru prețul de plecare fiind de circa 32.000 de euro fără bonusuri.