În toamna anului trecut, făceam cunoștință cu noua generație Kia Sportage. La 28 de ani de la apariția modelului, prima versiune dezvoltată special pentru piața europeană era prezentată în premieră, la Salonul Auto de la München.
Zilele trecute, prin disponibilitatea partenerilor noștri de la Silver Motors, am avut ocazia să testăm versiunea cu motorizare 1.6 litri T-GDI mildhybrid (180 CP), transmisie automată cu dublu-ambreiaj în șapte trepte, tracțiune 4×4 și nivel de echipare de top, GT Line.
Kia a înregistrat în ultimul deceniu o ascensiune fără precedent, iar în prezent se numără printre cele mai în vogă branduri la nivel global. Alături de mult premiatul model electric EV6, noul Sportage reprezintă vitrina tehnologică a constructorului sud-coreean, parte a Grupului Hyundai.
Sportage este, de altfel, cel mai important și cel mai vândut model din gama Kia, chiar dacă nu este și cel mai ieftin. De fapt, secretul succesului, în cazul acestui model, a fost mereu excelentul raport dintre calitate și preț.
Creată pe arhitectura N3, o platformă tehnică nouă, actuala generație este poziționată în media clasei compacte SUV. Este echivalentul lui Hyundai Tucson, cu care împarte aceeași bază tehnică. Face un salt important din punct de vedere stilistic și tehnologic, oferind prestații de invidiat pentru categoria sa.
Prețul de plecare pentru versiunea testată de noi este de circa 33.000 de euro cu TVA. Opționalele existente pe exemplarul în discuție au dus prețul la 39.000 de euro cu TVA, prin Programul Rabla. Un salt totuși rezonabil, având în vedere că vorbim despre o configurare realizată pe principiul ”tot ce se putea”. Și s-au putut surprinzător de multe!
Altfel, Sportage pleacă de 25.900 euro cu TVA. După aplicarea discounturilor promoționale și a primei de casare prin Programul Rabla, prețul poate scădea până la 22.000 de euro.
Mai scurtă cu 13,3 cm comparativ cu modelul global, versiunea europeană Sportage măsoară 4,51 cm lungime, 1,86 metri lățime și 1,65 metri înălțime. Portbagajul de 591 litri poate ajunge până la 1.780 litri, prin rabatarea banchetei spate.
Oferta de propulsoare este diversificată – plug-in hybrid, hibrid, mildhybrid și diesel. În funcție de motorizare, transmisia poate fi manuală în șase trepte sau automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte.
Suspensia dispune de control electronic (ECS), iar tehnologia Idle Stop&Go este inclusă în dotarea standard. Noul Sportage dispune de un al patrulea mod de rulare, pe lângă Comfort, Eco și Sport. Denumit Terrain Mode, este gândit pentru suprafețele acoperite cu zăpadă, noroi și nisip.
Apropo de dotări și tehnologie de ultimă generație, noul Sportage punctează puternic la acest capitol. În ceea ce ne privește, în topul preferințelor se află climatizarea inteligentă, sistemul head-up display de mari dimensiuni cu realitate augmentată, avertizarea cu imagini din unghiul mort proiectate pe bord, sistemul audio Harman Kardon, camerele video la 360 de grade, farurile adaptive LED Matrix, tapițeria din piele (scaune ventilate) și actualizările over-the-air.
Lista dotărilor de siguranță include, printre altele, Forward Collision – Avoidance Assist System, Highway Driving Assist, Smart Cruise Control, Blind Spot Collision Avoidance Assist, Remote Smart Parking și Intelligent Speed Limit Assist.
Noul design este inspirat de natură și nu are nicio legătură cu cel de la vechea generație, fiind mult mai îndrăzneț și inconfundabil. Personalitatea se datorează în principal părții frontale, dominată de „bumeragnurile” de la grupurile optice și de grila supradimensionată, într-o nouă interpretare „Tiger Nose”. Legăturile de rudenie cu EV6 sunt vizibile mai ales din spate, prin designul grupurilor optice.
Interiorul avangardist impresionează din primul moment datorită afișajului curbat de la bord, care integrează instrumentarul și display-ul central multimedia, fiecare cu o diagonală de 12,3 inch. Consola centrală complet redesenată și materialele de calitate superioară apropie foarte mult acest model de zona premium, în timp ce ergonomia atent studiată, spațiul generos și multiplele soluții de stocare din habitaclu contribuie din plin la confortul deplasărilor pe distanțe lungi.
Cele două zile, cât am avut la dispoziție mașina, nu ne-au permis să parcurgem distanțe prea mari. A fost însă suficient pentru a ne forma o opinie în privința prestației oferite. Motorul dispune de suficientă rezervă de putere pentru o dinamică peste media clasei, iar transmisia este foarte bine optimizată pentru eliminarea variațiilor prea mari de cuplu.
Dinamica mașinii este completată inspirat de un interior surprinzător de rafinat și confortabil, foarte bine izolat fonic. Am apreciat și ”acordul fin” al suspensiilor, care au un grad de filtrare nsașteptat de ridicat pentru un SUV, chiar dacă jantele de 19 inch le pun la grea încercare.
În concluzie, progresul noii generații nu se rezumă nici pe departe doar la design. Noul Sportage este mai scump, dar și mult mai tehnologizat. În aceste condiții, are toate șansele să rămână imbatabil în privința raportului calitate – preț.
Per ansamblu, Sportage este un SUV compact peste media clasei sale, ideal pentru familiștii care apreciază deopotrivă stilul avangardist, confortul și tehnologia, toate oferite la cel mai bun preț.