Volkswagen ID.AERO Concept anunță trecerea legendarului Passat în noua eră a electromobilității
28.06.2022
        
Distribuie acest articol!   

În plină ofensivă a SUV-urilor, Volkswagen nu este dispus să renunțe la clasica limuzină. Emblematicul Passat va fi transformat în curând într-un model 100% electric, anticipat de acest concept, botezat ID.Aero.

Noul sedan electric își va începe cariera pe piața din China. Ulterior, începând din 2023, va fi disponibil și în Europa și Statele Unite.

Combinația de litere ID face trimitere clară la familia electricelor de la Volkswagen, iar ”prenumele” Aero se referă la aerodinamica excepțională a acestui model.

Coeficientul aerodinamic, binecunoscutul CX, este remarcabil: doar 0,23, obținut grație liniilor fluide, pe care, cu siguranță, un SUV nu le poate avea.

Și totuși, există două dimensiuni care apropie acest sedan foate mult de categoria… SUV: diametrul jantelor, de 22 de inch, și înălțimea de circa 1,70 metri.

Partea frontală nu are nici pe departe agresivitatea calandrelor verticale cu care ne-au obișnuit unii constructori teutoni, ci mai degrabă face trimitere la Golf 8. Nici profilul nu este chinuit de nervuri și muchii ascuțite, accentul fiind dat de un singur pliu, la nivel median.

Mânerele ușilor sunt retractabile tot din rațiuni aerodinamice. Per ansamblu, caroseria se remarcă printr-o fluiditate a liniilor, care îi conferă o aerdinamică excelentă, în ciuda celor aproximativ 5 metri, cât măsoară în lungime.

Toate aceste suprafețe netede, care fac mașina să nu pară prea voluminoasă, se regăsesc și la partea din spate, care este la fel de sobră. Singura fantezie o reprezintă banda LED orizontală, întreruptă la mijloc de logo-ul mărcii, integrat în semnătura luminoasă de la spate.

Pentru moment, interiorul nu este dezvăluit, dar este de așteptat să fie apropiat de stilul cunoscut la ID.4 și ID.5. La fel va fi și cu partea mecanică. Motivul este simplu: toate folosesc aceeași platformă tehnică, MEB.

Volkswagen se mulțumește, pentru moment, să vorbească doar despre acumulatorul de 77 kWh și autonomia de până la 620 km. Ceea ce sugerează că va avea, cel puțin inițial, un singur motor, cel de 204 CP prezent și pe ID.5, dar cu o autonomie de doar 513 km.

Să nu uităm, totuși, că această versiune este doar un concept. Chiar dacă este foarte apropiat de versiunea de serie, aceasta din urmă s-ar putea să vină cu o serie de modificări!

Producția versiunii europene va fi asigurată de fabrica Volkswagen de la Emden, din Germania, începând din 2023.

Distribuie acest articol!