Renault accelerează electrificarea
18.07.2022
        
Distribuie acest articol!   

Renault a decis să mărească producția vehiculelor electrice, bazându-se pe fabrica sa din Cléon, lângă Rouen, în Franța.

Deschiderea unei linii de producție pentru motoarele ePT-160 KW, care echipează noul model electric Megane E-Tech, și a unei alte linii pentru viitorul R5, constituie un real impuls în procesul de electrificare a mărcii franceze.

Cu 34% din totalul motoarelor electrice fabricate în 2021, uzina Renault de lângă Rouen a început în forță electrificarea. Obiectivul acesteia pentru 2030 este ca 100% din motoarele produse la Cléon să fie electrice.

Potrivit lui Jose Vicente de los Mozos, director industrial al Grupului Renault, electrificarea se va face în etape: „Vom ajunge până la 60% în 2024 și la 100% în 2030”.

După 317.000 de motoare electrice produse în 2021, uzina din Cléon își propune să producă annual un milion de motoare cu emisii zero, până în 2030.

Renault a deschis linia de producție de la Cléon, pentru motoarele ePT-160kW de pe Mégane E-Tech, care vor fi asamblate la Douai, la o altă fabrică din Franța a mărcii, pentru a accelera trecerea la propulsia electrică.

Cea de-a doua linie, destinată viitorului R5 electric și motorului 6AK, va fi pusă în funcțiune în 2024.

Pentru Renault, investiția de la Cléon este substanțială – circa 620 de milioane de euro. Este însă absolut necesară pentru a putea concura cu ceilalți giganți ai industriei auto, pe piața mobilității electrice.

Distribuie acest articol!