Legendarul Volkswagen Golf se apropie de sfârșitul carierei
11.08.2022
        
Distribuie acest articol!   

Pentru constructorii europeni, automobilul 100% electric va veni foarte curând. Se știe, securea legislativă va cădea în 2035, peste 13 ani. Cum ciclul mediu de viață al unui automobil este de aproximativ 7 ani, este firesc ca producătorii să abandoneze dezvoltarea generațiilor viitoare ale modelelor actuale.

Chiar și cele mai importante nume de pe piață, adevărate referințe până în prezent, sunt amenințate cu dispariția. Până și compacta germană Volkswagen Golf, care în mod tradițional este cel mai vândut model de automobil din Europa, are viitorul pus sub un mare semn al întrebării!

Thomas Schäfer, președintele executiv al mărcii Volkswagen, pur și simplu nu poate garanta în prezent o nouă generație pentru modelul vedetă.

Într-un interviu acordat revistei Welt am Sonntag, din Germania, Schäfer și-a exprimat îndoielile cu privire la șansele de a vedea pe șosele Volkswagen Golf 9. Principalul motiv îl reprezintă viitoarele standarde antipoluare Euro 7, care vor fi foarte stricte. Într-adevăr, echipamentele necesare și operațiunile de modernizare a motoarelor termice ar duce la o creștere masivă a prețurilor, cuprinsă între 3.000 și 5.000 de euro, în funcție de model.

„Pentru un model de dimensiuni mici, aceste costuri suplimentare cu greu pot fi compensate. Mobilitatea utilizând vehicule cu propulsie termică va fi, prin urmare, semnificativ mai scumpă”.

Thomas Schäfer, CEO Volkswagen Passenger Cars

Afirmația se referă mai degrabă la Polo, care ar putea dispărea rapid din catalog. Costul suplimentar ar putea fi absorbit mai ușor la o compactă, precum Golf. Însă problema este în altă parte.

Lansat în 2020, în mod logic Volkswagen Golf 8 ar trebui să-și încheie cariera în jurul anului 2027. La acea dată, am fi la doar opt ani distanță de sfârșitul propulsiei termice în Europa. Iar piața electrică și alternativele oferite de Volkswagen (ca de pildă o a doua generație ID.3) ar trebui să plaseze  versiunile termice pe plan secund, mai ales dacă prețurile vor exploda, odată cu introducerea normei Euro 7.

Prin urmare, este logică intenția Volkswagen de a nu mai înlocui actuala generație Golf. „Va trebui să vedem dacă merită să dezvoltăm o nouă generație, care să nu atingă cei șapte sau opt ani de viață. Vom ști mai multe în acest sens peste un an”, spune Schäfer.

Așadar, pe la mijlocul lui 2023 se va ști care va fi viitorul legendarului Volkswagen Golf. Foarte posibil să se facă un compromis. Ca de pildă un facelift ceva mai profund, care să ofere în continuare un Golf „8.5” pentru încă câțiva ani.

Seamănă puțin cu ce a făcut Porsche cu Macan,  în așteptarea versiunii electrice. Renault, de asemenea, a făcut același lucru cu Megane termic, care continuă să fie în ofertă, în paralel cu echivalentul său electric.

Distribuie acest articol!