
Disputat sub semnul doliului cauzat de dispariția Reginei Elisabeta a II-a, Marele Premiu al Italiei a avut o sesiune de teste bulversantă, din cauza numeroaselor penalizări. Nu mai puțin de nouă piloți au fost retrogradați pe grila de start, din diferite motive!

Spre bucuria tifosilor, în cursa de casă a Scuderiei Ferrari, Charles Leclerc, a reușit să fie cel mai rapid în calificări și să plece din pole position.
Cursa de anul acesta a fost una cu o însemnătate istorică deosebită pentru Ferrari. Pe lângă sărbătorirea a 100 de ani de activitate pe Autodromo Nazionale Monza, anul acesta s-au celebrat și 75 de ani de la înființarea companiei.

Pentru aceasta, monoposturile Ferrari au concurat la Monza cu un design special – un mesaj scris pe ”coama” vopsită în galben. De asemenea, piloții Ferrari au purtat conbinezoane speciale, care de data aceasta au avut galbenul drept culoare dominantă. Reamintim, galbenul, care este a doua culoare reprezentativă pentru Ferrari, este ”împrumutat” de la orașul natal al Scuderiei, Modena.
Leclerc a fost secondat pe prima linie la grilei de britanicul George Russell (Mercedes), în timp McLaren a monopolizat linia a doua, cu Lando Norris şi Daniel Ricciardo pe locurile 3, respectiv 4.

Deși a fost al doilea în calificări, liderul la zi și campionul en titre Max Verstappen (Red Bull) a fost retrogradat până pe locul 7, penalizat din cauza unei schimbări la unitatea de putere. Lângă el pe grilă s-a aflat compatriotul său Nyck de Vries (Williams), care l-a înlocuit în această cursă pe Alex Albon, operat sâmbătă de apendicită.
Nici septuplu campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) nu a scăpat de penalizare, britanicul fiind nevoit să ia startul de pe ultima linie, din poziţia a 19-a.

Cea de-a 16-a etapă a sezonului 2022 din Formula 1 a început cu o spectaculoasă cursă de recuperare realizată de Max Verstappen, care după doar cinci tururi a ajuns până pe poziția a doua. Apoi olandezul a preluat conducerea, atunci când Leclerc a intrat la boxe într-un moment în care a fost introdus safety car virtual.
Monegascul a revenit în față atunci când Verstappen, la rândul său, a fost nevoit să treacă pe la boxe. Doar că Leclerc a avut o strategie cu două opriri, ceea ce l-a forțat să aibă, la rândul său, o cursă de recuperare, pe final.

Da, pe final, intrarea safety car-ului pe circuit (pentru scoaterea mașinii lui Ricciardo, care a abandonat într-un sector periculos) a stricat socotelile unora și a impus un pit stop în plus pentru mulți piloți, inclusiv pentru Verstappen și Leclerc. Zarurile fuseseră oricum aruncate: linia de finish a fost trecută în spatele safety-carului, cu Verstappen victorios, astfel că Autodromo Nazionale Monza nu a avut parte de o fiesta Ferrari…

Clasamentul piloți: 1. Max Verstappen 335 p., 2. Charles Leclerc 219 p., 3. Sergio Perez 210 p.
Clasamentul constructori: 1. Red Bull 545 p., 2. Ferrari 406 p., 3. Mercedes 371 p.
Cursa de la Monza a fost ultima din acest sezon găzduită de Europa. Formula 1 mai are de disputat încă șase runde din actuala stagiune, următoarea fiind programată pe 2 octombrie, la Singapore.
