Tesla Model Y a impresionat la crash-testele Euro NCAP. Și producătorii chinezi vin tare din urmă!
08.09.2022
        
Distribuie acest articol!   

Euro NCAP a dat publicității, ieri, rezultatele unei noi serii de crash-teste. Printre automobilele evaluate de organismul european s-a numărat și mult așteptatul SUV electric Tesla Model Y.

Modelul care de-acum se asamblează și la noua Tesla Gigafactory Berlin – Brandenburg nu a dezamăgit deloc, ba chiar s-a clasat în topul automobilelor recompensate cu cinci stele la capitolul siguranță!

De asemenea, printre modelele testate recent s-a numărat și noul Genesis GV60 electric, care continuă succesul cotațiilor de 5 stele atribuite modelelor GV70 și GV80, care au fost testate anul trecut. Euro NCAP a testat și două noutăți venite din China, de la Great Wall Motor Company, ORA Funky Cat și WEY Coffee 01, ambele obținând caliifcative de top. De asemenea, noul Kia Niro a primit patru stele pentru versiunea de echiparea standard, respectiv cinci atunci când este echipat cu pachetul opțional de siguranță.

Revenind la Tesla Model Y, acesta a realizat un impresionant 97% pentru protecția ocupanților adulți și un aproape perfect 98% la capitolul Safety Assist. De asemenea, a punctat bine la protecția copiilor (87%) și protecția pietonilor (82%). Notat per total cu cinci stele, Tesla Model Y i-a impresionat pe evaluatorii organismului european, care nu au mai acordat niciodată calificative atât de ridicate unui automobil testat.

Model Y a primit cinci stele, la fel ca alte modele testate acum, precum Lexus NX, Cupra Born, Mercedes T-Class sau Volkswagen Multivan. Însă evaluările obține sunt cele mai înalte din istoria Euro NCAP în privința protecției ocupanților și a sistemelor de asistență.

Astfel, Tesla Model Y este de departe vedeta celui mai recent lot de modele auto testate de Euro NCAP. SUV-ul familial american a stabilit astfel noi recorduri în materie de rating european și, practic, nu are nicio deficiență de siguranță.

Cât despre producătorii chinezi, aceștia se pregătesc să facă o impresie cât mai bună pe piața europeană, inclusiv prin rezultatele de la testele de siguranță. Great Wall Motor vine pe urmele NIO, Lynk & Co și MG, încercând să demonstreze că poate produce automobile care să corespundă celor mai înalte standarde europene de siguranță. Prin urmare, ORA Funky Cat și WEY Coffee 1 au obținut, fiecare, cinci stele.

„Am văzut rezultate bune de la unii producători chinezi, în trecut, dar și altele foarte slabe. Anul acesta, Euro NCAP va testa mai mult ca oricând modele chinezești, iar Great Wall a stabilit un adevărat standard, care trebuie urmat și de ceilalți. De asemenea, felicitări pentru Tesla, cu o evaluare cu adevărat remarcabilă, un record stabilit de Model Y. Tesla a demonstrat că doar ceea ce este cel mai bun este suficient de bun pentru ei și sperăm să îi vedem în continuare că aspiră la același obiectiv.”

Michiel van Ratingen, Secretar General Euro NCAP

Distribuie acest articol!