Evoluția mărcii spaniole Seat nu a fost niciodată una lină, ci mai degrabă destul de zbuciumată. După perioade contradictorii, începând din 2020 constructorul spaniol are de rezolvat o nouă provocare. Culmea, una creată în propria ogradă!
Eticheta sportivă Cupra a devenit marcă de sine stătătoare și are ambiții tot mai mari. Pe măsura succesului de pe piață și oarecum în contradicție cu evoluția mărcii-mamă. Pentru moment, cele două mărci coexistă, însă tot mai mulți se întreabă: pentru cât timp?
Fondată în 1950, marca Seat (Sociedad Española de Automóviles de Turismo) a produs inițial modele Fiat sub licență. Primul său succes s-a înregistrat spre sfârșitul anilor 1950, cu Seat 600, un model identic cu Fiat 600, care a dat șansa multor spanioli să aibă propria mașină.
În 1986, Seat a fost cumpărat de Volkswagen și a devenit una dintre mărcile gigantului german. De atunci, a beneficiat de expertiza Grupului Volkswagen pentru a crește producția și vânzările. Astfel, in 1986 Seat a început exportul în Europa, iar în 1989 au demarat lucrarile la fabrica de la Martorell, lângă Barcelona, finalizate în 1993.
Seat Toledo, primul model dezvoltat integral de Seat în cadrul Grupului Volkswagen, a fost lansat în 1990. Trei ani mai târziu, a doua generație Seat Ibiza (derivată din Volkswagen Polo) ajungea pe piață. În 1999, Seat León a sosit în același timp cu noua identitate a mărcii. De atunci, numeroase automobile cu logo-ul Seat au părăsit fabrica Martorell, dar și modele cu sigla Cupra!
Din 1996, Cupra este divizia sportivă de la Seat. Modelul Seat Ibiza cu propulsie împrumutată de la Volkswagen Golf GTI a fost primul Seat care a primit versiune Cupra. Însă Luca de Meo, care a devenit președinte Seat în 2015, avea alte ambiții pentru Cupra, înainte de a pleca la Renault, în 2020. Așa se face că divizia se transformă într-o marcă de sine stătătoare, în 2018.
Primul model al noii mărci este SUV-ul Cupra Ateca. Încă un model Seat cu siglă schimbată, vor spune mulți. Totuși, diferențele sunt majore, modelul Cupra fiind echipat cu un motor de 300 CP, iar la interior, ca de altfel și la look-ul exterior, predomină un puternic caracter sportiv.
A durat doar doi ani până la sosirea primului model 100% Cupra, SUV-ul Formentor. Produs la Martorell, dar și la fabrica Skoda de la Kvasiny, din Republica Cehă, acesta a devenit rapid vedeta mărcii. Datorită lui, vânzările Cupra continuă să crească, în contrast cu cele ale mărcii Seat, care au intrat pe o curbă inversă.
Încurajat de acest succes, brandul Cupra anunță că și-a propus dublarea vânzărilor în 2022, comparativ cu 2021, când a livrat 79.300 unități, din care 54.600 Formentor. Având în vedere cele 63.000 de unități livrate în prima jumătate a anului, obiectivul are șanse mari să fie atins. Mai mult, Cupra și-a propus să ajungă la 500.000 de unități vândute anual, până în 2025, echivalentul vânzărilor Seat S.A. (Seat împreună cu Cupra) în 2021!
Creșterea vânzărilor Seat S.A. de anul trecut, cu 10%, se datorează în principal ascensiunii mărcii Cupra, vânzările mărcii Seat fiind în scădere. Dacă în perioada de început marca Cupra a beneficiat de expertiza și mijloacele tehnice de la Seat, pentru a se dezvolta ea caută acum să se emancipeze prin dezvoltarea propriei rețele de distribuție și oferind tot mai multe modele proprii.
După Cupra Formentor a venit electricul Cupra Born (”vărul” lui Volkswagen ID.3) și va urma SUV-ul compact Cupra Terramar (”vărul” lui Audi Q3, alături de care se și asamblează, la fabrica Audi de la Györ, din Ungaria). Va urma SUV-ul coupe Cupra Tavascan, un model 100% electric, apoi citadina electrică Cupra UrbanRebel.
În timp ce Cupra investește masiv în electromobilitate, Seat nu are în prezent niciun model electric în gamă, singura prezență de acest tip, super-miniul Mii Electric fiind retras în iunie 2021. Oferta electrificată de la Seat se limitează în prezent la trei modele hibrid plug-in: León, León Sportstourer și Tarraco.
Pe măsură ce absența modelelor electrice va cântări tot mai mult, se pune întrebarea firească vizavi de intențiile Grupului Volkswagen pentru marca sa spaniolă. Un alt aspect îngrijorător este legat de marjă, care este deja mai mare la modelele Cupra, comparativ cu cele de la Seat. De altfel prețul mediu al unui model Cupra este în jur de 30.000 de euro, față de 23.000 de euro pentru un Seat.
După ce și-a triplat vânzările între 2020 și 2021, Cupra vrea să le dubleze în 2022. La așa rezultate, are tot dreptul la mai multe avantaje față de compania-mamă și trebuie să își extindă gama cu tot mai multe modele noi, termice, hibride sau electrice, pentru ca mai apoi, din 2030, să devină o marcă exclusiv electrică.
Seat are un mare handicap ce ar trebui remontat cât mai rapid: lipsa ofertei electrice din gamă. Apoi, ar trebui să își optimizeze oferta, prin eliminarea motorizărilor penalizate fiscal sau cu cerere redusă. Și nu ar fi exclus ca pe viitor să vedem modele preluate în sens invers, de la Cupra la Seat!
Doar cei de la vârful Grupului Volkswagen știu ce viitor ar putea avea Seat. Ar fi interesant să aflăm opinia noului CEO, Olivier Blume, pe acest subiect… Oricum, ar fi greu de imaginat că Volkswagen ar abandona marca spaniolă! Mai degrabă am putea vedea o repoziționare, mișcare care ar putea coincide cu interzicerea comercializării de automobile termice în Europa, începând din 2035.