Ambițiile europene ale producătorilor chinezi sunt foarte mari și se vor baza pe o gamă de modele pe măsură, adică de calitate. Având în vedere acest aspect, rezultatele obținute la crash-testele Euro NCAP sunt de o importanță capitală.
Potrivit analiștilor de piață, producătorii chinezi ar trebui să vândă anul acesta 150.000 de automobile în Europa, aproape dublu față de 2021 (80.000). Jumătate vor fi electrice, precum MG ZS EV, care reprezintă aproape 6% din piața europeană a modelelor cu emisii zero, cu toate că deocamdată dispune de o rețea de distribuție foarte limitată.
Printre automobilele testate recent de EuroNCAP s-au numărat câteva modele chinezești, care au primit calificativul maxim de 5 stele. Aceste rezultate ilustrează un adevărat know-how tehnologic și reprezintă un simbol extrem de puternic pentru întreaga industrie a Chinei, ale cărei produse se ridică la nivelul referințelor occidentale, dar având în plus de partea lor avantajul prețurilor ultra-competitive.
Tocmai pe asta pariază constructorii chinezi, pentru a-și câștiga locul pe piețele de export, în principal SUA și Europa. Ei au înțeles rapid că siguranța joacă un rol foarte important la achiziția unei mașini și doresc să facă uitate rezultatele catastrofale obținute de mașinile lor testate la impact, în 2006-2007.
Mai presus de toate, rezultatele bune deschid porțile pieței de închirieri auto, care înseamnă volume foarte mari la înmatriculări. Pot apărea astfel oportunități majore, precum contractul semnat în această toamnă, de compania germană Sixt și constructorul chinez Byd, pentru 100.000 de automobile, inclusiv formidabilul Atto 3, pe o perioadă cuprinsă între sfârșitul lui 2022 și 2028. O altă sursă de creștere este piața de flote, care are, de asemenea, o pondere extrem de mare a înmatriculărilor de automobile noi.
Din acest motiv, mărcile nu se zgârcesc cu echipamente suplimentare de siguranță. Aiways, de pildă, își va dota astfel modelul U6 cu echipamente suplimentare pentru piața europeană. Compania vizează 30.000 de vânzări în Europa, anul viitor, pentru modelele sale electrice, față de doar 5.000 în acest an.
Desigur, această cursă pentru îmbunătățirea siguranței este costisitoare și poate crește costul mașinilor, prin dotarea cu sisteme capabile să evite coliziunile și să asiste șoferul. Dar investiția merită din plin, mai ales în lupta care s-a declanșat cu producătorii europeni, care, invocând penuria de componente electronice, se concentrează pe modele scumpe, care interesează în principal clienții privați.
Prin urmare, acest lucru lasă tot mai mult loc liber noilor veniți, care sunt determinați să investească în segmentele de business și de flote menționate mai sus, pe lângă cel al clienților particulari care caută cel mai bun raport calitate-preț.