Renault și Airbus își unesc forțele pentru bateria viitorului
13.12.2022
        
Distribuie acest articol!   

Renault și Airbus au semnat recent un acord de cercetare, care vizează dezvoltarea acumulatorilor de nouă generație. Aceștia ar urma să intre în dotarea viitoarelor automobile electrice și avioane hibride.

Acest tip de parteneriat, între un constructor de automobile și un jucător important din industria aeronautică, este complet nou. Cele două companii au ales să își unească forțele pentru a crea ”bateria viitorului, mai eficientă ca niciodată”.

Confruntați cu provocările tranziției ecologice, cei doi constructori vor să preia inițiativa în privința mobilității electrice și a problemelor care decurg din aceasta. În acest sens au semnat un acord de cercetare și dezvoltare, pentru a proiecta o baterie de nouă generație. Aceasta va fi destinată atât automobilelor electrice, cât și viitoarei generații de avioane cu propulsie hibrid.

„Acest parteneriat intersectorial cu Grupul Renault ne va ajuta să lansăm următoarea generație de baterii ca parte a planului de electrificare Airbus.”

Sabine Klauke, Chief Technical Officer, Airbus

Cei doi parteneri intenționează să producă o baterie solid state mult mai eficientă decât cele care dotează în prezent mașinile electrice. Într-adevăr, tehnologia actuală, cu celule cu litiu, nu este suficient de eficientă pentru cerințele care se prefigurează pe viitor, iar cei doi parteneri vizează o baterie „next-gen” capabilă să furnizeze o putere echivalentă cu 1.000 w/litru, față de un maxim de 700, cât este în prezent.

De asemenea, cercetările se vor concentra pe optimizarea managementului energiei și, în final, pe îmbunătățirea greutății bateriilor.

Această nouă baterie ar trebui să fie lansată în 2030. Termenul ar putea fi împins până în 2035.

Datorită acestui nou tip de acumulatori, la care litiul va fi înlocuit, fiind o resursă în scădere, cei doi producători urmăresc progrese majore în domeniile lor. Renault speră să vadă viitoarele automobilele electrice capabile să traverseze Franța cu o singură încărcare.

Airbus, la rândul său, dorește să integreze aceste baterii în viitoarele avioane hibride electrice, de nouă generație. Datorită electricității, acestea ar putea, de pildă, să efectueze decolarea, care consumă foarte mult combustibil, în modul 100% electric.

În fine, acest proiect comun vizează, de asemenea, întregul ciclu de viață al viitorilor acumulatori, de la producție până la reciclare.

Distribuie acest articol!