Logo-urile luminoase, o nouă modă la automobile
25.03.2023
        
Distribuie acest articol!   

Începând din acest an, constructorii au dreptul de a monta pe automobile sigle iluminate. Este o noutate majoră, care ar trebui să aducă modificări importante, în următoarele luni.

Designerii au acum posibilitatea de a veni cu noi propuneri, în privința semnăturii luminoase a automobilelor.

Dacă acest lucru era posibil pe modelele vândute în China sau America de Nord, iluminarea siglei era până acum interzisă în Europa. Acum însă iluminarea este permisă atât pentru logo-ul central frontal, cât și pentru cele laterale și cel plasat în spatele vehiculului.

La propunerea Franței și Germaniei, această dezvoltare a fost adoptată în 2022, la Forumul pentru armonizarea reglementărilor vehiculelor, care depinde de Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE).

Trebuie precizat că doar logo-ul mărcii poate fi iluminat, pentru a nu transforma vehiculele în medii de publicitate itinerantă. Iar dimensiunea logo-ului este, de asemenea, limitată la 100 cmp.

Benzile luminoase spate care se întind pe toată lățimea mașinii erau deja autorizate. Acum însă este posibil ca acestora să li se adauge un logo luminos, așa cum Volkswagen o face deja la unele dintre modelele sale noi din gama electrică ID.

Cu siguranță, va urma o explozie de idei în acest sens, având în vedere că producătorii acordă o importanță deosebită identificării modelelor pe timp de noapte, prin semnătura luminoasă! De altfel această tendință s-a văzut la conceptele prezentate în ultima vreme.

Marca Volkswagen ar putea fi prima care face acest pas în Europa, cu un logo luminos aplicat pe vehiculele sale. Va fi urmată rapid de toată industria auto.

Distribuie acest articol!