În urmă cu cinci ani, la Timișoara demara proiectul Electromobilitate. Era într-un moment în care mașinile electrice aveau încă o cotă de piață insignifiantă și mulți, chiar și dintre cei care își desfășurau activitatea profesională în acest domeniu, le priveau cu multă reținere și neîncredere.
Era unul dintre puținele inițiative din România dedicate mobilității electrice, iar 24auto.ro a avut onoarea să găzduiască primele articole pe această temă, în secțiunea dedicată noului domeniu.
În timpul scurs de atunci s-au alăturat proiectului zeci de pasionați ai automobilului electric, care și-au adus contribuția benevol, prin monitorizarea deplasărilor, publicarea de statistici, informații și articole și efectuarea de test drive-uri, pe platforma online dedicată proiectului Electromobilitate.
Pentru a marca trecerea primilor cinci ani de activitate, acești umblăreți și mașinile lor minunate din întreaga țară își dau întâlnire în perioada 20-23 aprilie, chiar în orașul din care a plecat acest proiect, cu studenții și profesorii de la Politehnică, la fel ca în 2019.
Cu această ocazie sunt programate mai multe evenimente și acțiuni de informare despre progresul realizat în domeniul mobilității electrice, din 2018 până în prezent.
Programul evenimentului
Joi, 20 aprilie 2023
● ora 11:00, Biblioteca UPT: conferință de presă, întâlnire cu participanții la proiect
● începând cu ora 13:30, parcarea Bibliotecii UPT: întâlnire cu studenții și cadrele didactice de la Politehnică
Sâmbătă, 22 aprilie 2023
● orele 10:00 – 13:00, Piața Victoriei: întâlnire cu publicul timișorean
● orele 17:00 – 18:00, zona centrală: Timișoara verde, o simulare a unui viitor tăcut și fără emisii în zona centrală – circuit demonstrativ cu automobilele electrice