Mercedes CLE (2023): două dintr-un foc!
07.07.2023
        
Distribuie acest articol!   

Prin lansarea noului CLE, Mercedes înlocuiește două coupé-uri dintr-o singură mișcare: Clasa C și Clasa E. Intrarea pe piață este programată în noiembrie 2023, iar pentru varianta decapotabilă, în cursul anului viitor.

Producătorul german își raționalizează gama, noul Mercedes CLE urmând să fie disponibil atât în versiune coupé, cât și decapotabilă.

Așadar, oferta este revizuită în scădere, versiunile coupé și cabrio de la clasele C și E fiind grupate într-un singur model. Ca aspect, acesta preia stilul zvelt al vechiului coupé C-Class, scos deja din gamă. Proporțiile sunt apropiate, cu o capotă lungă, și pavilionul plonjat lin spre spate. Asemănarea cu vechiul coupé de la Clasa C este evidentă la nivelul decupajului geamurilor laterale.

Partea frontală aduce destul de mult cu CLA, în timp ce spatele amintește de noua generație Clasa E. În general, exteriorul beneficiază de linii elegante și fluide.

Din punct de vedere al dimensiunilor, CLE a crescut ușor. Are 4,85 metri lungime, adică este cu 16 cm și 2 cm mai lung decât vechile coupé-uri Clasa C, respectiv Clasa E. Pentru comparație, concurența directă arată așa la acest capitol: Audi A5 Coupé – 4,67 metri, BMW Seria 4 Coupé – 4,64 metri.

Dacă aveți impresia unul deja vu în privința interiorului, aceasta se explică prin faptul că totul este preluat de la Clasa C. Display-ul central, orientat câtre șofer, are diagonala de 11,9 inchi. Pe de altă parte, arhitectura electronică și sistemul de infotainment MBUX sunt preluate de la noua Clasă E, inclusiv aplicația „de rutină” generată cu ajutorul inteligenței artificiale și care se bazează pe repetarea diferitelor comenzi, pentru a automatiza anumite funcții.

În privința motorizării, gama CLE va include patru versiuni, inclusiv un diesel de 200 CP (220d). Celelalte trei sunt de 2,0 litri pe benzină (200 și 300 4MATIC), de 204 CP și respectiv 258 CP. Un bloc de 3,0 litri cu șase cilindri și 381 CP va fi disponibil la începutul anului viitor, sub numele de cod 450 4MATIC.

Tot la începutul anului viitor Mercedes va completa oferta de motorizări cu un hibrid plug-in (PHEV), despre care deocamdată nu a oferit detalii. Până atunci, electrificarea gamei este reprezentată de o arhitectură de 48V care generează un boost de 15 până la 17 kW și un cuplu de 200 Nm.

Noul CLE va oferi opțional trei tipuri de șasiu și beneficiază de Dynamic Body Control, Dynamic Select și direcție pe roțile spate (până la 2,5 grade).

Distribuie acest articol!