Posibile explicații pentru încetinirea ritmului de creștere a vânzărilor de automobile electrice
25.11.2023
        
Distribuie acest articol!   

Într-un context economic marcat de creșterea ratei dobânzilor și dispariția „automobilelor accesibile”, vânzările de mașini electrice în Europa au început să se poticnească în ultimele luni. Noua tendință are mai multe motive și, potrivit analiștilor, acestea nu sunt strict economice.

Înmatriculările de automobile noi 100% electrice în Europa au crescut cu 47% în primele nouă luni ale anului 2023. Cu toate acestea, unii nu se așteaptă la rezultate la fel de bune, pe termen scurt, pentru mașinile electrice.

Analiștii sunt de părere că situația economică actuală joacă un rol important, iar încetinirea se datorează în principal lipsei de modele care să răspundă așteptărilor clienților europeni. Mulți cred că modelele electrice aflate în vânzare în prezent nu îndeplinesc cerințele clienților în anumite privințe, ca de pildă autonomia, și nu au un preț pe care clienții să îl considere „accesibil”.

Există opinia unanimă conform căreia tehnologia va face progrese mari în anii următori. Reversul este că acest progres poate reprezenta o barieră în calea vânzărilor. Cine este dispus să investească zeci de mii de euro într-un automobil care după doar un an sau doi este deja învechit?

O altă problemă, apărută odată cu criza aprovizionării și încetinirea ritmului de producție, pe care marii constructori de automobile le-au experimentat ​​recent, constă în scăderea ofertei de pe piață. Situația a determinat mulți producători să prioritizeze profitabilitatea în defavoarea volumelor.

Iar de la începutul anului 2023 s-a declanșat și o bătălie a prețurilor, de pe urma căreia Tesla și producătorii chinezi câștigă teren, grație prețurilor atractive. Producătorii europeni nu pot ignora acest fenomen și vor trebui să se protejeze oferind modele electrice mai accesibile.

În fine, a apărut și opinia conform căreia vânzările de mașini electrice ar fi atins un plafon. Dacă ne uităm la atitudinea producătorilor, pare să se confirme această ipoteză – Ford a decis să încetinească semnificativ sau chiar să înghețe investițiile pe piața electrică, Volkswagen și-a redus echipele și a oprit anumite linii de producție, iar Mercedes anunță cifre dezamăgitoare.

Motivul? Epuizarea segmentului „early adopters”, format din clienții care cumpără de regulă un produs sau serviciu nou, în acest caz mașina electrică. Acum ar fi rămas de convins doar clienții „normali”, care au mai multe rezerve vizavi de electromobilitate, reprezentate în principal de durata de viață a bateriei, oferta limitată de stații de încărcare și prețul uneori foarte ridicat. Analiştii spun că acest vârf va continua cel puţin doi ani, până la apariția pe piață a mașinilor electrice la prețuri accesibile, în jur de 25.000 de euro sau chiar mai puțin.

La nivel global, situația pare să fie diferită. Potrivit companiei de cercetare de piață Rho Motion, vânzările de mașini electrice în întreaga lume se consolidează. În octombrie, China a stabilit un nou record, deși subvențiile de stat s-au încheiat la sfârșitul anului 2022, după 11 ani de ajutoare de tot felul.

Statele Unite răspund cu o creștere de 78% a vânzărilor de automobile electrice, de la începutul anului. Acest lucru se datorează în principal rezultatelor realizate de Tesla. Și alte mărci au început să crească, până la punctul în care firma lui Elon Musk a scăzut sub pragul de 50% cotă de piață, în trimestrul al treilea. Este dovada că Ford, General Motors și alți producători, inclusiv start-up-uri precum Lucid sau Rivian, încep să facă progrese.

Distribuie acest articol!