Shelby Cobra este unul dintre cele mai îndrăgite modele sportive din istoria automobilului. Într-atât de îndrăgit, încât de-a lungul anilor au fost realizate nenumărate replici, produse cu diferite grade de acuratețe. Toate nu au făcut decât să ridice constant valoarea exemplarelor autentice Shelby Cobra. A fost dezvoltat pe baza modelului Ace, creat de compania AC Cobra. Părintele său este Carroll Shelby, care, deși a fost un pilot excepțional, câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans în 1959, a rămas în istorie în calitate de constructor auto.
La începutul anilor 1960, aflat în căutarea unui nou proiect, Carroll Shelby a vizitat, printre altele, și atelierele AC. Încântat de potențialul pe care îl aveau șasiurile AC Ace, a decis să le echipeze cu motoare V8 de la Ford, obținând un model ușor și rapid. Astfel, a reușit să obțină un acord cu Ford prin care importa șasiuri AC și le comercializa sub brand-ul Shelby, cu motorizare Ford (inițial motorul mic, de 4,3 litri, apoi cel de 4,7 litri). Devenit model de serie începând din 1963, celebrul Cobra a fost vândut sub diferite denumiri − Shelby AC Cobra, AC Cobra sau Ford Cobra.
Dintre exemplarele roadster produse de compania britanică AC și expediate la atelierele Shelby fără motor sau transmisie, unul anume are o istorie aparte. Aparține seriei Cobra 427, al cărei prototip fusese finalizat în octombrie 1964. Exemplarul cu seria de șasiu CSX3178, produs într-o configurație cu motor V8 și transmisie manuală în patru trepte, are o valoare aparte, fiind cel deținut timp de 46 de ani de omul care l-a creat. Carroll Shelby a intrat în posesia mașinii în luna martie 1966. Ulterior, motorul original a fost înlocuit cu un V8 mai puternic, iar transmisia manuală a fost schimbată cu una automată.
Este unul dintre cele cinci exemplare vopsite în „Charcoal Grey” și s-a aflat în posesia lui Carroll Shelby până la moartea acestuia, în 2012. De altfel, a fost singura mașină păstrată de Shelby pe toată durata vieții sale. Automobilul a fost vândut în 2016, de casa de licitații RM Sotheby’s, după care a trecut printr-o restaurare minuțioasă, finalizată în 2019, în urma căreia a fost readus la culoarea originală și în configurația cu transmisie manuală. Apoi, în ianuarie 2021, a fost vândut de casa de licitații americană Mecum Auctions, cu aproape 6 milioane de dolari.
Totuși, nu acesta este cel mai scump exemplar Cobra. Onoarea i-a revenit primului exemplar Shelby Cobra construit vreodată, cel cu numărul de șasiu CSX2000, care în 2016 a fost vândut pentru 13,75 milioane de dolari (inclusiv taxa de cumpărător), la licitația organizată de RM Sotheby’s în cadrul Monterey Car Week.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro