La prima vedere pare greu de crezut că un constructor renumit pentru modelele sale populare, al cărui nume propriu se traduce prin „mașină populară”, a avut la un moment dat ambiția de a produce un model de referință în segmentul… limuzinelor! Însă lucrurile chiar așa au stat! Phaeton a fost cel mai luxos model produs vreodată de Volkswagen, „o mașină pentru cunoscători, individualiști și entuziaști”.
Proiectul Phaeton a fost lansat la sfârșitul anilor 1990, de fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Volkswagen, Ferdinand Piëch, supranumit „patriarhul”. Acest sedan de lux urma să fie o demonstrație de forță în materie de calitate, confort și rafinament tehnic, care să deschidă un nou segment de piață pentru Volkswagen și, în același timp, să ducă marca la un nou nivel.
Nava amiral de la Volkswagen măsura aproape 5,3 metri lungime, 1,9 metri lățime, 1,45 metri înălțime, însă, în ciuda acestor dimensiuni generoase, aspectul său nu era deloc ostentativ. Avea un design sobru, fluid, un aspect general atemporal. Sub capotă se găseau motorizări de cilindree mare, majoritatea V6, culminând cu un impresionant W12 pe benzină, de 6,0 litri și 420 CP, realizat din combinarea a două blocuri V6.
A fost „copilul de suflet” al lui Ferdinand Piëch, dar din păcate nu a avut succesul scontat. Deși nu a fost un succes comercial răsunător (gurile rele susțin că fiecare unitate vândută în perioada 2002-2012 a însemnat o pierdere de 28.000 de euro), grație tehnologiei înglobate și calității Phaeton se numără printre cele mai bine făcute limuzine din istoria automobilului. Decizia de retragere din producție a fost luată în 2016, pe fondul scandalului Dieselgate, când Consiliul de Administrație a decis să prioritizeze dezvoltarea mobilității electrice.
Phaeton a fost un eșec amar, din care Piëch a învățat și a știut să îl transforme într-o experiență profitabilă la Bentley. Puțină lume știe că Phaeton a fost legat de modelele Bentley Continental GT și Flying Spur, ca de altfel și de Audi A8 sau Porsche Panamera, prin platforma D. Iar acest concept de partajare a platformelor tehnice, la nivel de grup, i-a aparținut lui Ferdinand Piëch.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro