În spatele ușilor închise ale sălii de consiliu Stellantis se desfășoară o dramă familială demnă de cel mai bun serial de televiziune. Robert Peugeot, în vârstă de 75 de ani, se confruntă cu ambițiile vărului său Xavier, în vârstă de 60 de ani.

Oficial, nimeni nu vrea să folosească cuvântul „duel”. Totuși, realitatea o confirmă: familia Peugeot se confruntă cu o criză la nivel de reprezentare și influență asupra grupului Stellantis.

De o parte a baricadei se află Robert Peugeot, actualul reprezentant al familiei, considerat de unii ca fiind prea rezervat. De cealaltă parte, Xavier Peugeot, dinamicul șef al brandului DS și fost director al diviziei strategice de vehicule comerciale, fierbe de nerăbdare. Ambii au același obiectiv: familia Peugeot vrea să își păstreze influența asupra grupului Stellantis.

„Nu este un afront, dar la vârsta lui ar trebui să predea ștafeta”, declară Xavier, sugerând fără menajamente că vărul său septuagenar ar trebui să se bucure de o pensionare binemeritată. Argumentul poate părea dur, dar reflectă o frustrare crescândă în cadrul familiei. Xavier nu urmărește doar un un loc într-un consiliu de administrație, ci intenționează să aducă sânge proaspăt și, mai presus de toate, să ofere intereselor franceze o voce puternică, în acest gigant auto născut din multiple fuziuni.

Pentru că tocmai aici se află problema. Mulți membri ai familiei îl critică pe Robert pentru atitudinea sa percepută ca fiind excesiv de conciliantă față de John Elkann, președinte și acționar principal al Stellantis. Deciziile privind fuziunile cu Opel și apoi cu FCA ar fi fost luate fără o consultare reală, lăsând un gust amar. Succesiunea lui Carlos Tavares? Aceeași poveste: Membrii familiei Peugeot s-au simțit puși în fața unui fapt împlinit.

Robert, la rândul său, rămâne netulburat. Viziunea sa este clară, tipică unui acționar care are încredere în personalul operațional. „Deciziile operaționale sunt responsabilitatea directorului general, Antonio Filosa”, insistă susținătorii săi. O abordare clasică a guvernanței, dar una care, în mod clar, nu îl satisface pe Xavier. Cu participația sa de 7,7% în cadrul companiei, el este dispus să se murdărească pe mâini și să aibă un impact real asupra direcției strategice a grupului.

Antonio Filosa este pe cale să dezvăluie o nouă foaie de parcurs, iar Xavier Peugeot vede în aceasta momentul potrivit pentru ambițiile sale. El vrea să își impună prioritățile, în primul rând menținerea unei prezențe industriale puternice în Franța.

Însă unele declarații ale lui Antonio Filosa, care descrie Stellantis ca un grup „franco-american-italian”, îi irita pe cei din tabăra Peugeot. Cu atât mai mult cu cât în cea mai nouă organigramă foștii directori FCA au fost promovați în poziții de putere, în timp ce managerii PSA cu vechime au fost trecuți în roluri secundare.

Cu toate acestea, Robert Peugeot rămâne ferm pe poziție, apărând o meritocrație fără granițe: „Pașaportul nu contează atunci când oamenii sunt competenți”. Această poziție este împărtășită și de banca freanceză de investiții Bpifrance, al treilea cel mai mare acționar al grupului, care nu își ascunde iritarea față de certurile interne.

Decizia finală va aparține Peugeot Invest, holdingul familial condus acum de fiul lui Robert, Edouard. Între pragmatismul acționarilor și mândria industrială, între continuitate și reînnoire, între diplomație și angajament, alegerea este, fără îndoială, una foarte dificilă.