S-a deschis primul showroom Tesla din România
22.02.2021
        
Distribuie acest articol!   

Printr-un comunicat de presă, Teslounge anunță deschiderea primul showroom Tesla din România. Este vorba de un showroom independent, deschis la București, pe o suprafață de peste 250 mp, fiind cel mai mare din sud-estul Europei. Mai mult, din luna martie, modelul Tesla Y va fi disponibil în premieră în România.

Începând din această lună, clienții din România pot descoperi cele mai populare mașini electrice din lume, la showroomul Teslounge din București, situat pe strada Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8, sector 2. Acesta este deschis pentru public din 22 februarie.

Teslounge Bucharest oferă și suport financiar și de leasing. Compania oferă produse gândite special pentru achiziționarea acestor mașini. Investiția este realizată cu aportul exclusiv al Teslounge Rent & Lease.

Pentru 2021, Teslounge Bucharest estimează că va finanța achiziția a cel puțin 300 de autovehicule marca Tesla în România. Anul trecut, în România au fost înmatriculate peste 2.800 de automobile electrice, dintre care peste 50 au fost marca Tesla.

Prin prezența în București, Teslounge le este alături clienților și pentru operațiunile de service. Singurul service autorizat Tesla din Uniunea Europeană este în Viena, iar clienții sunt ajutați să trimită mașina în Austria, dacă e necesar.

În ceea ce privește planurile Tesla pentru România, compania a anunțat că va instala superchargere în patru orașe: București, Pitești, Timișoara și Sibiu. În prezent, Model 3 este primul automobil electric care a depășit borna de 100.000 unități produse într-un an. Considerând popularitatea de care deja se bucură acest automobil în rândul clienților din România, posibilitatea plasării comenzilor pentru noile modele S și X și demararea producției de Model Y în Germania începând cu jumătatea acestui an, Teslounge se așteaptă la o cerere în continuă creștere în 2021.

Sursa: comunicat de presă Teslounge Rent & Lease

Distribuie acest articol!