Formula 1, Monaco: Victorie pentru Perez
29.05.2022
        
Distribuie acest articol!   

Monaco a găzduit, în acest weekend, cea de-a șaptea rundă a Campionatului Mondial de Formula 1, pe celebrul circuit stradal de la Monte Carlo.

Pentru a doua oară, Charles Leclerc (Ferrari) a plecat din pole position în circuitul său ”de acasă”. În același timp, monegascul a reușit al cincilea pole în actualul sezon. Iar toată lumea se întreba ce se va întîmpla în cursă, știut fiind faptul că cine pleacă din pole position are toate șansele la victorie, iar pe de altă parte evoluțiile sale precedente la Monaco nu îl recomandau deloc pe Leclerc cu prima șansă la victorie!

Următorii pe grilă au fost, în această ordine, Carlos Sainz (Ferrari), Sergio Perez (Red Bull Racing), Max Verstappen (Red Bull Racing), Lando Norris (McLaren), George Russell (Mercedes), Fernando Alonso, Lewis Hamilton (Mercedes), Sebastien Vettel (Aston Martin), Esteban Ocon (Alpine).

Sesiunea de calificări s-a încheiat cu câteva zeci de secunde mai devreme, după ce Sergio Perez a precutat parapetul, iar Carlos Sainz a intrat în coliziune cu el, blocând pista.

Ploaia a dat peste cap programul de duminică, startul în cursă fiind amânat cu mai bine de o oră. S-a pornit în spatele safety car-ului, iar în prima parte a cursei nu au fost schimbări în frunte.

Staregia opririlor la boxe a jucat mai apoi un rol determinant, pe măsură ce pista s-a uscat. Red Bull a fost echipa care a avut de câștigat de pe urma acestei situații, cu Perez trecut în frunte, în timp ce o bâlbă a celor de la Ferrari l-a retrogradat pe Leclerc până pe 4, în spatele lui Verstappen.

Mijlocul cursei a fost marcat de o neutralizare de durată, cauzată de o ieșire în decor violentă a lui Mick Schumacher. Din fericire, incidentul a fost fără urmări pentru pilot, dar s-a soldat cu monopostul Haas literalmente distrus și, în cele din urmă, cu oprirea cursei.

La reluare, ordinea din față s-a păstrat până la final, Perez reușind astfel a treia victorie în Marele Circ. Mexicanul este astfel al treilea pilot care își trece numele pe lista victorioșilor de anul acesta.

La Ferrari, dezamăgirea a fost imensă, având în vedere că Leclerc a ratat victoria din cauza unei greșeli de strategie comisă de propria echipă.

Clasament piloți: 1. Max Verstappen 125 p., 2. Charles Leclerc 116 p., 3. Sergio Perez 110 p.
Clasament constructori: 1. Red Bull Racing 235 p., 2. Ferrari 199 p., 3. Mercedes 134 p.

Următoarea cursă este programată pe 12 iunie, în Azerbaijan, la Baku.

Distribuie acest articol!