Formula 1, Ungaria: avantajat de strategia catastrofală Ferrari, Verstappen reușește cea mai neașteptată victorie din acest sezon
31.07.2022
        
Distribuie acest articol!   

Săptămâna cu Marele Premiu al Ungariei a început cu un anunț surpriză, prin care cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel, actualmente la Aston Martin, și-a anunțat retragerea din Formula 1, la finalul sezonului. A doua surpriză a venit sâmbătă, în calificări, când britanicul George Russell (Mercedes) a obținut primul său pole position în F1.

Piloții Ferrari au obținut un culoar favorabil la start, Carlos Sainz fiind al doilea, iar Charles Leclerc al treilea pe grilă. Top 10 a fost completat de Lando Norris (McLaren), Esteban Ocon (Alpine), Fernando Alonso (Alpine), Lewis Hamilton (Mercedes), Valtteri Bottas (Alfa Romeo), Daniel Ricciardo (McLaren) şi Max Verstappen (Red Bull Racing).

Rezultatul modest al campionului en titre, Max Verstappen, se explică prin problemele tehnice avute  în Q3. Și celălalt pilot Red Bull, Sergio Perez, a avut o evoluție modestă în calificări, fiind nevoit să se mulțumească cu locul 11 pe grila de start.

Ordinea în frunte s-a menținut în cursă, până la prima oprire la boxe, când Sainz și Leclerc au făcut rocadă, în timp ce Verstappen a recuperat, urcând până pe poziția a patra.

Mijlocul cursei a fost marcat de duelul pentru primul loc, între Russell și Leclerc, monegascul reușind să treacă în frunte, în turul 31.

În stilul lor consacrat, cei de la Ferrari aveau să gafeze în privința strategiei de alegere a pneurilor. După al doilea schimb, Leclerc a fost depășit lejer de Verstappen, care, pe pneuri medium, a beneficiat de o compoziție mai aderentă. Apoi o eroare a olandezului i-a permis lui Leclerc să revină în fața acestuia. Însă fiind mult mai rapid, Max a atacat și a doua oară și a reușit și de această dată. Mai mult chiar, Lelcerc s-a văzut nevoit mai apoi să cedeze și în fața lui Russell.

În încercarea de a mai drege ceva, Leclerc a trecut pe pneuri soft pentru final, însă, practic, nu mai era nimic de făcut, după catastrofala greșeală de strategie. În schimb, Verstappen a reușit cea mai neașteptată victorie de până acum, având în vedere că a luat startul abia de pe poziția a zecea.

În fine, cursa de la Hungaroring confirmă o îmbucurătoare revenire de formă a celor de la Mercedes, care reușesc să urce pe podium cu ambii piloți, pentru a doua cursă la rând. Pe final, beneficiind de o tracțiune mai bună, după ce l-a depășit într-o manieră entuziasmantă pe Sainz, Hamilton a trecut și de propriul coechipier.

Marele Circ intră acum în vacanța de vară, următoarea cursă fiind programată pe 28 august, în Belgia, la Spa.

Clasamentul piloți:  1. Max Verstappen 258 p., 2. Charles Leclerc 178 p., 3. Sergio Perez 173 p.
Clasamentul constructori: 1. Red Bull 431 p., 2. Ferrari 334 p., 3. Mercedes 304 p.

Distribuie acest articol!