Formula 1, Arabia Saudită. A doua dublă Red Bull din 2023, cu Perez câștigător
19.03.2023
        
Distribuie acest articol!   

După cum s-a derulat runda inaugurală, toate șansele erau ca și la Jeddah să asistăm la o nouă demonstrație de forță din partea celor de la Red Bull. În cele din urmă lucrurile așa au și stat, cu toate că sâmbătă am avut parte de câteva surprize, în calificări.

Cea mai mare surpriză a fost atunci când campionul ​Max Verstappen nu a obținut decât un modest loc 15 pe grila de start, din cauza problemelor de fiabilitate apărute la monopostul său. Situația a fost salvată pentru Red Bull de Sergio Perez, care a obținut al doilea pole-position din carieră.

Cu toate că a realizat al doilea timp în calificări, și Charles Leclerc a fost penalizat cu 10 locuri pe grilă și a plecat de pe locul 12. Lewis Hamilton s-a aflat pe un dezamăgitor loc 7, în timp ce coehipierul său de la Mercedes, George Russell, a fost al treilea, între Fernando Alonso (Aston Martin) și Carlos Sainz (Ferrari).

Cei de la Aston Martin au confirmat și de această dată forma excelentă în care se află. Alonso s-a instalat la conducere încă de la debut, însă spaniolul a cedat presat de Perez, iar apoi a primit o penalizare de cinci secunde pentru poziție incorectă la start.

În prima parte, duelul pentru prima poziție s-a dat între Perez și Alonso, în timp ce Verstappen a făcut o excelentă cursă de recuperare. Ajutat și de un safety car, la jumătatea cursei olandezul urcase deja până pe poziția a doua!

Podiumul a fost foarte asemănător cu cel din Bahrain – dublă Red Bull, cu Fernando Alonso pe a treia treaptă. Doar că de data aceasta câștigător a fost Sergio Perez, care astfel și-a trecut în palmares a cincea victorie în F1!

Cu două duble după tot atâtea curse disputate, Red Bull confirmă așteptările, fiind marii favoriți din acest sezon. Pe de altă parte, marea surpriză este Aston Martin, un team care folosește motorizarea Mercedes și reușește să fie mai performant decât echipa de uzină Mercedes-AMG.

UPDATE 1: După terminarea cursei și festivitatea de premiere, Fernando Alonso a primit o penalizare de 10 secunde pentru că a efectuat incorect penalizarea inițială. Astfel, spaniolul a pierdut podiumul la Jeddah și a coborât pe locul al patrulea, făcând rocadă cu George Russell.

UPDATE 2: Apelul făcut de Aston Martin a fost acceptat, iar penalizarea de 10 secunde pentru Fernando Alonso a fost anulată, astfel că ibericul a bifat podiumul cu numărul 100 al carierei.

Următoarea rundă din calendar este programată pe 2 aprilie, în Australia, la Melbourne.

Distribuie acest articol!