În țările estice se vând cele mai puține modele electrice din UE
04.12.2023
        
Distribuie acest articol!   

Nu este o noutate pentru nimeni că între diferite piețe naționale din Europa sunt diferențe notabile. Situația este valabilă și în cazul electrificării, care progresează în ritmuri foarte diferite, în țările Uniunii Europene.

Este bine știut, toate țările membre UE vor interzice vânzarea de automobile termice noi, începând din 2035. Unele dintre state fac însă mari eforturi pentru a ajunge la anumite compromisuri.

În acest context, trebuie spus că ritmul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare nu este deloc același, diferențele de la o țară la alta fiind foarte mari.

Situația este ilustrată de cel mai recent raport al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), care detaliază ponderea modelelor electrice în vânzările de automobile noi în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Per ansamblu se remarcă o progresie a acestor vânzări, cu o pondere medie de 14,8% din totalul vânzărilor de mașini noi, în septembrie 2023, media pe primele nouă luni din acest an fiind de 14%.

De asemenea, se observă și discrepanțe uriașe între țări. În top este Norvegia. În această țară s-au vândut 83,4% de modele electrice din totalul de vânzări de mașini noi în primele nouă luni ale anului 2023, Pe primele locuri sunt în general țări nordice: Islanda la 42,1%, Suedia la 38,7%, Finlanda la 33,3%, Danemarca la 32,9%, Olanda la 29,6%.

La polul opus sunt țările mai puțin înstărite din est: Ungaria 5,1%, Cipru 4,8%, Grecia 4,7%, Polonia, 3,5%, Croația 2,7%, Slovacia 2,3%, cehia 2,3%. În majoritatea acestor țări, punctele de încărcare sunt rare, iar măsurile de sprijin pentru achiziționarea de mașini electrice sunt  și ele destul de reduse.

Distribuie acest articol!