Szabo Gergo s-a impus in Timis Rally - Realitatea TV
26.04.2009
        
Distribuie acest articol!   

A doua etapa a campionatului intern de raliuri s-a disputat in acest weekend, in Banat, pe asfalt. Dupa spectacolul oferit in deschidere, vineri, prin Superspeciala de la Timisoara, Timis Rally – Realitatea TV si-a mutat cartierul general la Lugoj, oras in imprejurimile caruia s-au desfasurat, sambata,  celelalte 14 probe speciale, din totalul de 15.

Ziua a debutat cu un abandon de marca: finlandezul Jarkko Miettinen, campionul en titre, a cedat chiar pe linia de start a primei probe speciale de sambata, din cauza unui diferential. Lupta pentru suprematie s-a dus, mai departe, intre Bogdan Marisca, Tempesta, Szabo Gergo si Valentin Porcisteanu. In a doua parte a zilei, ecartul dintre primul si cel de-al patrulea clasat in ierarhia momentului a fost, la un moment dat, de mai putin de 4 secunde! Marisca a reusit sa-si conserve un avantaj minim, insa pentru clujean totul s-a terminat in penultima proba speciala (PS 14 Hauzesti), cand, pe ultima portiune, a iesit in decor si a abandonat.

Timis Rally – Realitatea TV a fost castigat de echipajul maghiar Szabo Gergo – Kohler Zoltan (Mitsubishi EVO 9, foto), urmat de Valentin Porcisteanu – Dan Dobre (Mitsubishi EVO 9). Daca la Brasov, in prima etapa, Porcisteanu a castigat, acum ordinea celor doua echipaje s-a inversat. Pe a treia pozitie la general s-a clasat Tempesta – Dorin Pulpea (Peugeot 207 S2000), italianul reusind sa termine pe podium in ciuda problemelor de transmisie cu care s-a confruntat in a doua parte a zilei.

Foto: rallyphoto.com

Distribuie acest articol!