Noul Audi A1, lansat oficial in Romania

20 septembrie 2010, Sursa: Porsche Romania



Audi introduce in aceasta toamna o noua dimensiune in  clasa compacta. Un model dinamic si de inalta calitate, cu o mare incarcatura emotionala si deosebit, care concentreaza toate virtutile marcii in mai putin de patru metri – un design plin de caracter, calitate fara compromisuri, tehnologii inovatoare si eficiente. Sasiul dinamic si motoarele puternice fac din noul A1 cel mai sportiv automobil din segmentul sau.

Clientii tineri ai modelului A1 locuiesc, in principal, in orase mari si, din acest motiv, doresc un automobil creat special pentru mediul urban. Datorita dimensiunilor sale compacte, noul Audi A1 este foarte dinamic si agil in traficul urban, fiind extrem de potrivit pentru utilizarea zilnica.
Interiorul este, de asemenea, sportiv si de inalta calitate. Clientii isi pot personaliza numeroasele detalii interioare, pentru a adapta automobilul gusturilor proprii. Cel mai nou model Audi are un portofoliu foarte cuprinzator de tehnologii avansate la bord; sistemul infotainment din dotarea acestuia stabileste noi standarde in cadrul segmentului. Modelul A1 este automobilul premium din clasa compacta – un Audi adevarat, desavarsit.

Marca Audi intruchipeaza pasiunea pentru automobile. Cu un sasiu dinamic si motoare puternice, modelul A1 este cel mai sportiv automobil din clasa sa, iar acest lucru se vede imediat. Designul sau este unic si modern. Elementele de stil care pozitioneaza modelul A1 in familia Audi includ linia laterala cu arcul distinctiv al plafonului, montantii C asemanatori cu cei utilizati pentru un model coupe, pasajele mari ale rotilor si, desigur, partea frontala cu grila radiatorului single-frame, specifica marcii. Capota si hayonul marcheaza caroseria; luminile din spate sunt modelate tridimensional si au un design distinctiv, atat la rularea pe timp de zi, cat si pe timp de noapte.

Interiorul este spatios si aerisit. Panoul de instrumente evoca o aripa de avion; cele patru duze de ventilatie rotunde pentru admisia aerului sunt inspirate de turbinele unui avion cu reactie. Caracterul extrem de ergonomic, alaturi de montajele si finisajele ireprosabile, fara compromisuri, sunt tipice pentru standardele inalte ale marcii Audi. Numeroasele detalii de design minunate ale interiorului confirma caracterul premium al noului Audi A1.

Pe langa liniile de echipare Attraction si Ambition, Audi ofera un pachet media stilat, axat pe infotainment si designul interior. Materialele inovatoare si culorile moderne subliniaza caracterul modelului A1. Fie ca este vorba despre duzele de admisie ale aerului colorate, luminile interioare cu tehnologie LED sau husele scaunelor in culori expresive, personalizarea este un leitmotiv. Gama de echipamente ofera nenumarate posibilitati de armonizare a modelului A1 cu stilul personal al soferului. Exista chiar si o varietate de culori pentru capitonajul arcului plafonului. Clientii pot comanda multe dintre aceste elemente chiar si dupa ce au cumparat automobilul, daca doresc sa fie in pas cu moda sau  sa-si indeplineasca o fantezie.

Sistemele de infotainment si multimedia disponibile la bordul automobilului sunt aduse direct din clasa de lux. Cel mai performant model al gamei este sistemul de navigatie MMI Navigation Plus, un centru media care stabileste standarde noi in segmentul automobilelor compacte. Incepand cu monitorul care se ridica din panoul de instrumente si pana la unitatea de comanda care urmeaza logica MMI, totul este orientat catre sistemele modelelor Audi din segmentele superioare. Avand la baza sistemul radio concert, pachetul de conexiuni ofera optiunea adaptarii unui sistem de navigatie Audi pe baza de harti, o noutate in sectorul auto. Sistemul audio Bose surround de 465 W este doar un exemplu de module complementare disponibile.

Sasiul sportiv, dinamic al modelului A1 il pozitioneaza in fruntea clasei sale. Fie ca ruleaza in traficul urban, pe drumuri interurbane sau pe autostrada, Audi A1 ofera o placere a conducerii de exceptie, gratie configuratiei sale sportive, distributiei optimizate a greutatii si directiei foarte precise. Programul electronic de stabilitate (ESP), inclus in dotarea standard a automobilului, impreuna cu diferentialul electronic autoblocant, asigura o manevrare mai sportiva si mai precisa a noului A1, iar siguranta in timpul calatoriei este sporita in mod considerabil.

Noul Audi A1 stabileste noi standarde si in ceea ce priveste eficienta. Audi a pregatit pentru clientii sai o gama noua de motorizari formata din patru propulsoare cu patru cilindri, doua motoare TDI si doua TFSI pe benzina, ce dezvolta o putere intre 86 si 122 CP. Toate motoarele respecta principiul reducerii dimensiunilor, fiind prevazute cu turbocompresoare si beneficiind de un sistem de injectie directa de carburant.

Toate versiunile modelului A1 impresioneaza prin consumul redus de carburant, avand valori ale ciclului standard situate intre 3,8 si 5,4 litri per 100 km (valori provizorii). Motorul 1.6 TDI, care dezvolta o putere de 90 CP si este echipat cu transmisie manuala, emite numai 99 g de CO2 per km. Toate motoarele sunt echipate cu un sistem de recuperare a energiei de franare, fiind cuplate la un sistem automat start-stop. Un sistem nou de gestionare a temperaturii, avand o pompa de apa conectata, contribuie la scaderea consumului de carburant al motorului 1.2 TFSI.

La Audi, eficienta reprezinta intotdeauna inalta tehnologie. Modelul A1 este dotat cu transmisia S tronic cu sapte trepte de viteza. Transmisia cu dublu ambreiaj schimba treptele de viteza foarte rapid, confortabil si fara intreruperi detectabile ale puterii motorului. Aceasta ofera, de asemenea, optiunea de schimbare a treptelor de viteza in modul manual, cu ajutorul padelelor de pe volan disponibile ca dotare optionala. Transmisia asigura o placere a conducerii de exceptie, reducand in acelasi timp si mai mult consumul de carburant, caracteristica specifica marcii Audi.

Modelul A1 este sportiv, puternic si atragator. In calitate de nou venit in segmentul automobilelor compacte, atrage un grup modern de clienti: tinerii, care traiesc in mediul urban si cu un stil de viata modern. Clientii noului Audi A1 – dintre care se anticipeaza ca multi vor fi femei – sunt interesati de design, muzica, moda si sport.

Fisiere atasate

Lista de pret Audi A1 – 06.07.2010