Noapte buna Mercedes Clasa S, buna dimineata Audi A8!
19.01.2011
        
Distribuie acest articol!   

Audi deschide un nou capitol in nesfarsitul razboi cu rivalii sai, purtat (si) pe taramul publicitatii, in Statele Unite. Videoclipul de mai jos promoveaza noul portdrapel A8 si deschide campania publicitara pentru acest model. Punctul culminant al campaniei va fi difuzarea unui spot Audi la TV, duminica, 6 februarie, in pauza ultramediatizatului Super Bowl.

Cei de la Audi of America au apelat de aceasta data la ironia fina, pentru a-si pune principalul rival, Mercedes Clasa S, in inferioritate. Intr-o atmosfera de basm, seara, tuturor locatarilor dintr-un luxos castel li se spune "noapte buna". Inclusiv unui Mercedes Clasa S care se afla in fata intrarii.

Pe finalul spotului, "buna dimineata" este data noului Audi A8, care este asociat cu lumina rasaritului, inovatia, inspiratia si progresul, inclusiv – sau poate mai ales – in materie de lux. Apropo de inspiratie: va fi interesant de urmarit cat de inspirata va fi replica celor de la Mercedes, daca acestia vor accepta sa ridice manusa aruncata de Audi…

Distribuie acest articol!