Audi A4 si S4 – facelift 2012

28 octombrie 2011, Sursa: Audi



Prezenta pe piata de la finele lui 2007, actuala generatie Audi A4 primeste obisnuita operatiune de “intinerire” de la mijlocul carierei. Audi a dat publicitatii un bogat set de imagini cu versiunile revizuite, atat pentru A4, cat si pentru derivatele S4 si A4 Allroad, limuzina sau Avant. Obiceiul casei este sa nu se intervina cu modificari majore, dar revizuirile sunt suficiente pentru a conferi aer proaspat, binevenit.

Ca de obicei in astfel de situatii, grupurile optice, parasocurile si calandrul Single Frame au fost reproiectate pentru a fi in ton cu stilul adoptat de cele mai recente modele din gama. Si in cazul versiunii S4, noutatile vizeaza acest gen de modificari estetice. Dimensiunile nu au suferit niciun fel de modificari. Paleta de culori pentru caroserie s-a imbogatit cu 4 noi nuante si totalizeaza acum 15. Versiunea S Line este disponibila inclusiv pentru versiunea Avant (break), care primeste un nou eleron posterior.

La interior, cateva comenzi de baza au fost redesenate si dispun de finisari superioare, cromate. Sistemul multimedia MMI a fost optimizat si are acum doar 4 comenzi, in loc de 8. Climatizarea a fost si ea imbunatatita, iar la materialele folosite trebuie remarcata pielea Nappa.

Motoarele sunt mai performante, dar si mai economice, in medie cu 11%. Sunt disponibile 6 versiuni diesel si 4 pe benzina, toate supraalimentate si cu injectie directa, in timp ce sistemul Stop&Start si cel de recuperare a energiei la franare intra de-acum in dotarea standard.

Propulsorul de intrare in gama este 1,8 TFSI de 120 CP, care dispune si de o versiune de 170 CP. Urmeaza 2,0 TFSI de 211 CP si V6 de 3,0 litri TFSI, de 272 CP. Apropo de acesta din urma, pe versiunea S4 furnizeaza 333 CP. Gama diesel incepe cu 2,0 TDI de 120 si 177 CP si continua cu un V6 TDI de 3,0 litri, cu versiuni de 204 si 245 CP. Transmisia este asigurata de cutii manuale in 6 trepte, S-Tronic cu dublu ambreiaj si 7 rapoarte si multitronic cu variatie continua.