Dacia Lodgy, in premiera mondiala la Geneva

6 martie 2012, Sursa: Dacia



La editia din acest an a Salonului Auto de la Geneva, Dacia se prezinta cu trei noutati. Cea mai importanta este noul model Lodgy, prezentat in premiera mondiala. Noul model de familie, disponibil in versiuni cu 5 si 7 locuri, are pretul de plecare de 9.500 euro, TVA inclus. Celelalte noutati sunt Sandero Stepway 2, o noua infatisare a unei versiuni de succes, si Duster Delsey, o invitatie la calatorie.

Dupa Logan, Sandero si Duster, Lodgy vine sa completeze gama Dacia, oferind un raspuns familiilor aflate in cautarea unui vehicul polivalent la un pret accesibil. Dacia surprinde din nou lumea auto, propunand un model de familie in configuratie cu 5 sau cu 7 locuri, la un pret competitiv. Clientii din Romania pot comanda noul model incepand cu data de 7 martie 2012. 

Robust si functional, Lodgy poarta in el genele specifice marcii Dacia, oferind un raport spatiu/pret imbatabil. La partea frontala se remarca noul calandru si flancurile inalte, care accentueaza pasajele rotilor. Dimensiunile exterioare (4,5 m lungime si 1,75 m latime) reflecta generozitatea spatiului interior, care este suficient de incapator pentru a gazdui in conditii de confort deplin pana la sapte pasageri. Lodgy este „best in class” in termeni de spatiu disponibil pentru ocupantii randului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanta de la sezut pana la pavilion este de 866 mm.

Cele trei locuri de pe randul al doilea sunt echipate in serie cu sistemul Isofix, care permite atasarea in deplina siguranta a scaunelor pentru copii. Modularitatea este un atribut important al modelului Lodgy. In configuratia cu 7 locuri, in functie de nevoi, bancheta din cel de-al treilea rand poate fi inlaturata sau rabatata.

Dacia Lodgy dispune de unul din cele mai incapatoare portbagaje din segmentul sau. Volumul acestuia ajunge la 2.617 litri in configuratia cu 2 locuri, 827 litri in configuratia cu 5 locuri si 207 litri in configuratia cu 7 locuri. Lodgy ofera la interior numeroase spatii de depozitare ce insumeaza un volum de pana la 30 de litri. Merita remarcat si spatiul de depozitare foarte practic amplasat in partea superioara a plansei de bord, care ofera o capacitate de pana la 3 litri.

Lodgy este primul membru al unei noi generatii de vehicule Dacia, care beneficiaza de un design interior atragator si prestatii moderne. O atentie deosebita a fost acordata aspectului interior, care beneficiaza de o noua plansa de bord, materiale de calitate si o dispunere ergonomica a comenzilor. Versiunea Laureate dispune de elemente de design din crom la nivelul consolei centrale si al plansei de bord. Gama Dacia Lodgy este construita intr-o maniera simpla, cu trei nivele de echipare, raspunzand asteptarilor clientilor.

O noutate absoluta in gama Dacia este sistemul de navigatie si multimedia (Media Nav) disponibil in optiune la un pret imbatabil, de doar 300 euro (TVA inclus). Sistemul cuprinde radio, USB si priza jack, Bluetooth si sistem de navigatie integrat cu touch screen de 7 inch (18 cm). Din pagina de meniu pot fi accesate cu usurinta cele sase functii esentiale: radio, multimedia, telefon, harta, sistem de navigatie, reglaje. Tehnologia Bluetooth permite utilizarea telefonului handsfree, sincronizarea contactelor si a istoricului apelurilor, precum si ascultarea fisierelor muzicale de pe suporturi portabile. Prizele USB si jack permit conectarea unui Ipod sau a unui smartphone. Titlurile sunt afisate pe ecranul Media Nav, iar selectarea pieselor se face usor fie pe touch screen, fie cu ajutorul satelitului de comanda de la volan. Sistemul de navigatie touchscreen intuitiv dispune atat de grafica 2D cat si Birdview (3D). Datorita prizei USB si a interfetei web dedicate, clientii pot completa si actualiza continutul sistemului de navigatie.

Lodgy ofera o a doua solutie multimedia (in serie pentru nivelele de echipare Ambiance si Laureate), Dacia-Plug&Radio, 2 DIN, care cuprinde un radio CD cu Mp3, conexiune bluetooth, priza jack, USB si satelit de comanda pe volan. O alta noutate in gama Dacia isi face aparitia pe modelul Lodgy: limitatorul de viteza, disponibil optional pe versiunea Laureate. Acesta ii permite soferului sa stabileasca o viteza de rulare pe care nu doreste sa o depaseasca si sa conduca astfel in deplina siguranta si fara griji.

O alta tehnologie utila disponibila optional, in acelasi pachet cu limitatorul de viteza, este sistemul de asistenta la parcarea cu spatele. Lodgy propune ca noutate absoluta in gama Dacia scaunele incalzite pentru locurile din fata, disponibile optional pe nivelul de echipare Laureate.

Lodgy propune o oferta de motorizari pe benzina si diesel care raspund asteptarilor clientilor. Sunt disponibile doua motoare pe benzina: 1.6l 85 CP si propulsorul TCe 115. Acesta este cel mai nou motor pe benzina cu injectie directa turbo din cadrul Grupului Renault. Cu o cilindree de 1,2 litri, el ofera performante excelente la nivelul consumului de carburant si al emisiilor de CO2. Oferta diesel este reprezentata de motorul 1.5 dCi, apreciat pentru fiabilitatea si performantele sale. Versiunile dCi 90 si dCi 110 beneficiaza de semnatura Dacia eco2, care evidentiaza nivelul scazut al consumului si al emisiilor de CO2.

Fisiere atasate

Dacia_Lodgy_fisa_2012