Renault Espace IV bis

27 iunie 2012,



1984, 1991, 1996, 2002 – patru ani de debut, pentru patru generatii ale modelului-etalon din categoria monovolume, Renault Espace. Ne-am fi asteptat anul acesta la o noua generatie Espace, avand in vedere cat a trecut de la aparitia celei de-a patra generatii, insa nu va fi decat un facelift!

Asadar, dupa 28 de ani de prezenta Espace in segmentul MPV, pe care chiar Renault l-a creat, actuala generatie, a patra, ce numara deja 10 ani de cariera, isi va continua drumul intr-o versiune revizuita. Cu siguranta, faptul ca mult asteptata generatie complet noua nu-si va face aparitia anul acesta, asa cum se preconiza, se explica si prin schimbarile de pe piata. Avalansa de modele crossover si SUV compacte din ultimii ani a furat o buna parte din clientela de MPV-uri.

La nivel vizual, noutatile sunt minore, rezumandu-se la preluarea identitatii de marca impusa de noul sef de design de la Renault, Laurens van den Acker. Ca motorizari, intalnim acelasi diesel 2.0 dCi de 130, 150 si 175 CP, insa cu emisii de CO2 si consum de carburant in scadere semnificativa.

Deocamdata Renault nu a anuntat  preturile noului Espace IV facelift si nici data de la care va incepe comercializarea in Europa. Cu siguranta, insa, toate detaliile vor fi anuntate cu ocazia premierei din septembrie, din cadrul Salonului de la Paris.