Audi vrea o diferentiere mai clara intre modele
27.11.2012
        
Distribuie acest articol!   

Despre conceptul Crosslane Coupe, prezentat de Audi la Salonul de la Paris, din aceasta toamna, s-a spus ca are un rol foarte important in evolutia marcii. Nu atat prin prisma tehnologiei (propulsie hibrid), cat mai ales prin noul limbaj de design. O serie de detalii prezente la acest concept de crossover decapotabil se vor  regasi la viitoarele modele, cu scopul de a introduce o diferentiere vizuala mai clara intre modele, mai ales la cele din gama Q.

Seful de design de la Audi, Wolfgang Egger, declara ca marca germana are nevoie de ceva nou in infatisare, insa fara a provoca o ruptura in ceea ce priveste traditia. Este oarecum surprinzator ca Audi cauta aceasta diferentiere vizuala la modelele SUV si crossover, din moment ce ea s-ar impune mai degraba in cazul limuzinelor!

Prin urmare, diferentierea va incepe in gama Q si se va face in primul rand prin intermediul dimensiunilor. In plus, traditionalul calandru specific Audi se pare ca va purta un element de identificare pentru fiecare model, o asa-numita „semnatura”. Asadar, va fi foarte interesant de vazut cum se va materializa acest concept de diferentiere vizuala si cum vor arata viitoarele modele Audi!

Distribuie acest articol!