Ford B-Max – primele impresii

5 noiembrie 2012, Sursa: Casa Auto Timisoara



Lansarea in Romania a „Fordului oltenesc” ne-a oferit ocazia sa testam, pentru prima oara, micul MPV. Am avut la dispozitie o versiune bine dotata, oferita de Casa Auto Timisoara: Titanium (nivelul superior), cu deja celebrul motor 1.0 EcoBoost de 120 CP.

Inca din start trebuie remarcata „inima” micutului Ford, agregatul turbo care isi merita pe deplin titlul de Motorul Anului 2012! Surprinzator de „nervos”, cu reprize excelente si un sunet care nu-i tradeaza arhitectura in 3 cilindri, noul EcoBoost isi face foarte bine datoria si, cu siguranta, nu se abate cu mult de la consumul declarat de constructor, chiar si in conditii grele „de munca”.

Atmosfera din interior este marcata de pavilionul inalt si pozitia pe scaune, tipice unui monovolum si care confera o puternica senzatie de spatialitate. Usile laterale spate culisante faciliteaza accesul pasagerilor, precum si, la nevoie, manevrarea unor lucruri voluminoase prin partile laterale.

Lipsa stalpului central accentueaza acest atu al masinii, mai cu seama in combinatie cu rabatarea scaunelor. Pe de alta parte, montantul B incorprorat in usa se regaseste in greutatea acesteia (usa fata) – usor de sesizat la inchidere/deschidere, insa fara a fi ceva deranjant!

B-Max este un model complex, chiar sofisticat pentru categoria lui. Isi va incanta, cu siguranta, clientela europeana, formata din oameni practici, care se deplaseaza cu precadere prin orase. O categorie de clientela din care nu prea face parte si soferul roman, obisnuit sa aleaga mai degraba dimensiunea decat tehnologia ori functionalitatea.

Apropo de tehnologie, pe langa motorul EcoBoost, sistemul SYNC este un alt atu major al noului model. B-Max este, de fapt, primul Ford pentru piata europeana dotat cu acest sistem de generatie noua. In plus, designul interior (mai ales in zona bordului), pe cat de spectaculos, pe atat de atent conceput, ofera o interfata extrem de atragatoare.

Ford B-Max promite mult in Europa, unde ar trebui sa prinda rapid. Va fi interesant de urmarit cum va fi primit in Romania, unde este oferit la un pret de plecare de 10.806 euro fara TVA pentru motorul de 1,2 litri benzina de 90 CP,  nivelul de start, City. La cealata extrema, poate ajunge pana la 14.233 euro fara TVA, pentru 1.6 TDCi de 95 CP, in versiunea de top Titanium! Desigur, la fiecare versiune de echipare exista pachete optionale oferite gratuit, ca promotie de lansare.