Lamborghini Aventador LP 700-4 Roadster
13.11.2012
        
Distribuie acest articol!   

Mult asteptata versiune „deschisa” a modelului Aventador a fost dezvaluita, in perspectiva Salonului de la Detroit din ianuarie, unde isi va face debutul oficial la nivel mondial. Noul Lamborghini Aventador LP 700-4 Roadster se prezinta intr-o nuanta speciala de albastru, denumita Azzuro Thetis si cu jante Dione pe 20 si 21 inch, mai usoare in total cu 10 kg.

Utilizarea materialelor usoare pe scara larga este vizibila peste tot – la elementele aerodinamice, montanti, pavilion. Acesta din urma, format din doua parti, cantareste doar 12 kg si nu dispune de niciun fel de mecanism, fiind indepartat manual si depozitat in portbagaj! La realizarea pavilionului se foloseste o tehnologie foarte avansata, materialul fiind o combinatie intre fibra de carbon stratificata si injectia de rasini.

Versiunea roadster pastreaza si ea cupola din sticla ce lasa motorul sa poata fi observat, insa partea transparenta este impartita in doua sectiuni. „Inima” bolidului este acelasi V12 de 6,5 litri si 700 CP, combinat, in traditia casei si la fel ca in cazul versiunii coupe, cu transmisia AWD.

Distribuie acest articol!