Noul Mercedes Clasa E, in showroom din aprilie

23 ianuarie 2013

Sursa: comunicat de presa Casa Auto Timisoara



Cu ajutorul motoarelor noi si eficiente, a sistemelor de asistenta pentru sofer, preluate direct de la viitoarea Clasa S, precum si cu o linie de design complet noua, Mercedes-Benz a modernizat integral Clasa E. Noua limuzina face, de asemenea, un progres important in ceea ce priveste economia de combustibil si grija fata de mediu. Acest lucru este posibil, printre altele, cu ajutorul noului si puternicului motor pe benzina in patru cilindri BlueDIRECT, echipat cu o tehnologie sofisticata pentru sistemul de injectie directa de combustibil. Noul E 63 AMG rescrie standardele de performanta, dinamism si eficienta ale segmentului sau. Foarte curand, el va fi disponibil in premiera si cu sistemul de tractiune integrala 4MATIC, precum si ca o versiune cu performante superioare si design si mai sportiv (S-Model). Noua generatie a Clasei E poate fi comandata deja din 15 ianuarie, livrarile urmand sa inceapa din luna aprilie a acestui an.

Mercedes-Benz a adus schimbari majore modelelor Clasa E Limuzina si T-Modell, urmarind in acest fel sa isi consolideze pozitia de lider in segmentul autoturismelor premium. Datorita folosirii unor tehnologii complet noi, foarte moderne si a unor restilizari inteligente pentru caroserii, ambele variante ale Clasei E pot fi considerate fara nicio retinere drept modele noi.

Noua generatie a Clasei E este mai eficienta si mai prietenoasa cu mediul inconjurator ca niciodata. Aceste doua calitati foarte importante se datoreaza utilizarii unor noi propulsoare pe benzina, in patru cilindri, echipate cu injectie directa – BlueDIRECT, precum si lansarii unui nou motor in sase cilindri, deopotriva mai puternic si mai economic, dar si datorita folosirii unor motoare diesel mai eficiente din toate punctele de vedere. Propulsoarele diesel cu patru cilindri ce echipeaza modelele E 200 CDI, E 220 CDI si E 250 CDI sunt mai economice datorita modificarilor ce le-au fost aduse in principal la nivel de transmisie. Acest lucru este valabil si pentru E 300 BlueTEC HYBRID, momentan cea mai economica limuzina din segmentul sau, echipata cu un motor diesel in patru cilindri si unul electric de 20 kW (27 CP).

Propulsoarele V6 diesel ce echipeaza E 300 BlueTEC si E 350 BlueTEC au fost revizuite si echipate standard cu tehnologia foarte eficienta pentru protejarea mediului inconjurator – BlueTEC. Astfel, aceste doua motoare indeplinesc deja standardele normelor de poluare EU6. Practic, toate noile modele Clasa E echipate cu motoare diesel apartin clasei de eficienta A, iar E 300 BlueTEC HYBRID este un campion absolut al ecologiei, apartinand segmentului select din clasa A+.

Per ansamblu, noua generatie a Clasei E dispune de o gama foarte variata de motorizari pe benzina si diesel cu patru, sase sau opt cilindri. Toate propulsoarele sunt echipate standard cu sistemul ECO start/stop, oferind astfel un echilibru perfect intre performante foarte ridicate si economie exemplara de combustibil. Motorizarile pe benzina au puteri cuprinse intre 184 CP si 585 CP, iar cele diesel intre 136 CP si 252 CP.

Atat limuzina, cat si modelul break al noii generatii a Clasei E sunt echipate standard cu sistemul COLLISION PREVENTION ASSIST. Folosind un radar, acest sistem avertizeaza soferul asupra unei posibile coliziuni si pregateste sistemul pentru o franare cat mai eficienta. COLLISION PREVENTION ASSIST ajuta la reducerea semnificativa a riscului de producere a accidentelor din spate. Tot in echiparea standard este oferit si sistemul ATTENTION ASSIST imbunatatit, care este de acum capabil sa atentioneze soferul in cazul in care acesta da semne de oboseala sau conduce intr-un ritm nesigur, pe o gama mai larga de viteza.

In plus, pentru noua generatie a Clasei E sunt disponibile optional sisteme de asistenta noi sau imbunatatite cu mai multe functii. Ele includ DISTRONIC PLUS cu Steering Assist, sistemul de asistenta la franare BAS PLUS, PRE-SAFE Brake si Adaptive Highbeam Assist Plus.

Noua generatie a Clasei E de la Mercedes-Benz este un trendsetter atunci cand vine vorba de tehnologiile pe care le inglobeaza, iar acest lucru este reflectat si in design. Partile frontale ale noilor modele Clasa E limuzina si break sunt complet noi si au proportii modificate. Farurile au fost redesenate complet si includ de acum toate elementele functionale intr-o singura unitate. In plus, pentru prima oara in istoria sa, Clasa E este disponibila cu doua finisari diferite pentru grila: cea clasica, tri-dimensionala, cu steaua pe capota; sport (cu steaua integrata in grila masinii).

Aspectul noilor limuzine si breakuri Clasa E este mai atragator ca niciodata si datorita modificarilor aduse designului partii laterale si spatelui. O noua linie aplicata in partea inferioara a portierelor urca spre spatele masinii, acest lucru conferind noilor modele Clasa E mai multa eleganta si rafinament. In acelasi timp, aspectul dinamic este accentuat si el de aceasta noua caracteristica de design.

Mercedes-Benz a revizuit, de asemenea, si interiorul noii generatii a Clasei E, armonizand noul design cu formele schimbate ale exteriorului. Interiorul este dominat de materiale de o calitate foarte ridicata, o insertie de material nobil, compusa din doua segmente, ce se intinde pe toata suprafata bordului, precum si de un nivel de confort considerabil  imbunatatit.

Ca si pana acum, pentru noua generatie a Clasei E vor fi oferite pachete de design speciale ce vor imbunatati atat interiorul, cat si exteriorul. Mai mult decat atat, noua generatie a Clasei E ofera o multitudine de dotari optionale special concepute pentru individualizare. Indiferent de nivelul de echipare, toate dotarile optionale, inclusiv cele oferite in diverse pachete, sunt disponibile pentru a fi comandate. Astfel, fiecare autoturism poate fi personalizat astfel incat sa devina un exemplar unic. De exemplu, noua generatie a Clasei E, fie ea limuzina sau T-Modell, poate fi configurata cu un aspect complet clasic pentru exterior, dar cu un interior extrem de modern din toate punctele de vedere.

Noul Mercedes-Benz E 63 AMG, in noua sa versiune de top S-Model, redefineste standardele segmentului sau in ceea ce priveste performanta, dinamismul precum si eficienta motorului. El ofera o putere maxima de 430 kW (585 CP) si un cuplu motor maxim de 800 Nm, transmise tuturor celor patru roti prin intermediul unui nou sistem de tractiune integrala AMG 4MATIC, dezvoltat special pentru a oferi o performanta mai mare ca niciodata. Noul sistem de tractiune integrala este disponibil optional pentru modelele E 63 AMG standard, acum cu o putere crescuta la 410 kW (557 CP). Prin noul E 63 AMG, Mercedes-AMG ofera clientilor sai un autoturism cu un caracter unic, mai individualist ca niciodata, care, in premiera, poate fi echipata cu un sistem de tractiune integrala, dezvoltat pentru a oferi soferului o dinamica mai incitanta.

Noua generatie a Clasei E poate fi comandata deja din 15 iauarie. Pretul de baza pentru noua generatie a Clasei E echipata cu un motor diesel este de 33.775 euro (fara TVA) pentru E 200 CDI. Pentru modelele pe benzina, preturile incep de la 34.500 euro (fara TVA) pentru E 200 si urca pana la 62.125 euro (fara TVA) pentru E 500 4MATIC. Preturile modelelor AMG sunt cuprinse in intervalul 89.050 euro si 99.500 euro (fara TVA, pret valabil pentru modelele limuzina).

Mai multe detalii la Casa Auto Timisoara – showroom si service Mercedes-Benz
Calea Sagului nr. 142, Timisoara
tel: 0256-216.946, 0256-216.947
e-mail: vanzaricatm@tiriacauto.ro