Noul Range Rover Sport

2 aprilie 2013



Printre cele mai spectuaculoase noutati ale editiei din acest an, la Salonul de la New York, se numara si noul Range Rover Sport. Aceasta a doua generatie imparte numeroase elemente cu “fratele” sau mai mare, foloseste noua platforma monococa din aluminiu, motorul V8 de 5.0 litri cu compresor, de 510 CP, precum si noul V6 de 3.0 litri si 340 CP. Land Rover a promis si o versiune hibrid pentru Range Rover Sport, in viitorul apropiat.

Noul "Range Sport" nu este mai puternic decat prima versiune, cea din 2005, insa este mai usor cu 400 kg! Cu 4,85 m lungime, este mai scurt cu 15 cm fata de noul Range Rover. De altfel, se plaseaza in gama intre acesta si Evoque. Spatele este tipic de SUV citadin, mai ales la nivelul luminilor, sursa de inspiratie fiind evidenta: Evoque.

Dincolo de toate, Range Rover Sport ramane un 4×4 cu un ADN de tot-teren legendar. Transmisia integrala cu sistemul Terrain Response propune diferite moduri (Dynamic, Sport, etc), fiecare oferind o repartizare ideala a cuplului, profitand de tractiunea in functie de aderenta.

Pentru moment, Land Rover nu a comunicat preturile pentru noul model. Intrarea pe piata este prevazuta in al treilea trimestru din 2013.